Ministrul Sănătății, revocat din funcție

Premierul Florin Cîţu a anunțat că astăzi, 14 aprilie, i-a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu.

Interimatul funcției va fi asigurat de către Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea Ministerului Sănătății.

„Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi.”, a spus Florin Cîțu.

Până azi, PNL și USR PLUS au spus că decizia de revocare din funcție a ministrului aparține USR PLUS.

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni, într-un interviu la Hotnews, că în Coaliție s-a decis să se treacă peste neînțelegerile legate de ministrul Vlad Voiculescu, deși inclusiv copreședintele USR PLUS a vorbit despre erorile de comunicare ale ministrului. Barna a precizat că există „suficientă rațiune” între partenerii de guvernare și a spus că „vrem să funcționăm ca bărbați de stat și mai puțin ca puștani de stat.”

„Poziția noastră este foarte clară. Îl susținem pe Vlad Voiculescu. Alianța USR PLUS îl susține pentru că ceea ce face este varianta corectă de reformă și de pași înainte în Sănătate. Că trebuie îmbunătățită comunicarea, categoric de acord. Că trebuie cizelat mai mult mesajul în care Vlad iese și explică măsurile, total de acord. Vlad nu este perfect. Nu este un diamant în ceea ce înseamnă managementul sistemului de Sănătate, dar este de departe cea mai bună opțiune pe care o avem în acest moment”, a declarat Dan Barna.

Dan Barna spune că Vlad Voiculescu a avut probleme de comunicare din cauză că „muncește foarte mult”.

„Vlad nu a stat deloc în dulap în aceste luni. Da, sunt de acord, nu i-a ieșit comunicarea corect. Atunci când muncești foarte mult, comunici mai puțin performant. Când ai o criză după alta, unele comunicări nu sunt foate inspirate”, a spus vicepremierul Barna.

Acesta a acuzat o „campanie de linșaj mediatic”, însă când i s-a spus că ministrul a oferit muniție, a recunoscut că „a avut poziționări mai puțin inspirate”.

Barna a mai spus că „există suficientă rațiune la toți cei trei parteneri din coaliție pentru a trece peste valul de emoții”, generat de tensiunile dintre PNL și USR PLUS.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.