Ministrul Sănătății: Valul 4 are o tendință brutală

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila (foto), a afirmat că valul patru este unul cu o tendinţă mai brutală decât celelalte valuri ale pandemiei şi atunci s-ar putea ca numărul maxim de paturi ATI atins într-un val anterior, de 1.612, să nu fie îndeajuns. El a precizat că trebuie găsite soluţii pentru numărul paturilor de la Terapie Intensivă pentru pacienţii COVID să crească.

Cseke Attila a declarat, marţi, la Antena 3, că atunci când a preluat interimar mandatul de ministru al Sănătăţii erau 630 de paturi la ATI, iar acum sunt peste 1.000.

„Ceea ce trebuie să facem este de a asigura ca dinamica creşterii numărului de paturi ATI pe COVID din spitale nu este în urma dinamicii internărilor în spital, ci este în faţă dinamicii internărilor în spital. Până acum acest lucru am reuşit să-l asigurăm, dar categoric este nevoie de un efort susţinut al întregului sistem medical, indiferent de subordonarea spitalelor pentru că în aceste zece zile de mandat interimar pot să vorbesc de la 630 de internaţi şi paturi disponibile am ajuns la peste 1000 la ATI, dar în mod categoric nu este de ajuns. Trebuie să creştem încontinuu, drept urmare acel plan de rezilienţă care a fost întocmit de-a lungul a mai multor luni, care corespunde cu ceea ce şi-au asumat direcţiile de sănătate publică şi managerii de spitale l-am şi publicat astăzi pentru ca să fie extrem de clar pentru toată lumea fiecare spital unde trebuie să ajungă minim numărul de paturi ATI. Este vorba de 1522 de paturi pe care şi le-au însuşit managerii de spital şi DSP-urile. Şi am cerut astăzi în videoconferinţă foarte clar ca acest lucru să se facă în ritm susţinut”, a declarat ministrul interimar al Sănătăţii.  

El a precizat că e posibil să nu fie suficiente paturile avute la ATI în valul anterior al pandemiei.  

„Este evident, că valul patru, aşa cum se prezintă până acum, este un val cu o tendinţă mai abruptă, mai bruscă, mai brutală decât au fost celelalte valuri ale pandemiei şi atunci s-ar putea ca numărul acela maxim de paturi ATI pe care l-am atins într-un val anterior, de 1612, să nu fie îndeajuns. Până atunci mai avem oricum. Important e ca zilnic să găsim soluţii şi acest număr de paturi ATI să crească”, a precizat Cseke Attila.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Oameni de afaceri din Siria vor să construiască un spital în Constanța

mie sept. 22 , 2021
O societate comercială deținută de oameni de afaceri din Siria vrea să construiască un spital de pediatrie în municipiul Constanța, în zona Palazu Mare. Este vorba despre Mahmud-Impex SRL. Primăria Constanța a emis deja două certificate de urbanism pentru firmă. Pe lângă spital, aceasta va putea folosi și un heliport. […]

V-ar putea interesa și: