Ministrul Transporturilor, foarte mulțumit de trenurile București – Constanța, inclusiv de toalete

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pe peronul gării din Constanța, le spune primele impresii de călătorie jurnaliștilor locali

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a venit marți, 30 aprilie, cu trenul din București la Constanța, și a spus că a fost foarte mulțumit de condiții. A verificat chiar și toaletele, despre care a afirmat că sunt în stare foarte bună.

Ministrul a fost însoțit de reprezentanți ai conducerii SNTFC CFR Călători, cu trenul IR 1681.

A coborât în Gara Constanța, cu câteva emoții, pentru că ușa trenului nu s-a deschis imediat, ci numai cu puțin ajutor de la personalul CFR.

„Am decis să fac această călătorie astăzi cu operatorul naţional de transport feroviar tocmai pentru a vedea exact cum arata condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018 în România, asta e foarte important, şi toate investiţiile pe care le va derula de acum înainte CFR Călători pe partea de modernizare de vagoane, de locomotive, se vor face în România. Am fost mulţumit de condiţii. Am făcut o inspecţie în tot trenul să văd toaletele cum sunt, totul a decurs conform aşteptărilor, adică foarte bine. O călătorie de două ore, 225 de kilometri. Eu cred că merită să venim cu trenul la mare”, a apus ministrul.

Acesta a precizat că în 2019 se vor moderniza pentru 300 de vagoane în România, în unităţile care au astfel de obiect de activitate.

„Au dublu alocarea bugetară la CFR Călători pentru a moderniza aceste vagoane, vom moderniza materialul rulant suplimentar bineînţeles se va face şi achiziţie de material rulant aşa cum ştiţi atât prin Autoritatea de Reformă Feroviară, cât şi prin CFR Călători”, a declarat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.

Ministrul nu a precizat de ce pe ruta București – Constanța pleacă zilnic zeci de microbuze, în timp de trenurile se pot număra pe degetele de la o mână.

A prezentat, însă, o parte dintre prioritățile referitoare la obiectivele de investiții în infrastructura feroviară:

„În execuţia avem tot Coridorul 4 în momentul de faţă, mai puţin secţiunea Braşov- Sighişoara, unde avem contestaţie. Tocmai de asta am şi militat pentru acea ordonanţă privind achizițiile pe care am primit enumerate observaţii de la Ministerul Justiţiei, tocmai pentru a putea semna contractele mai repede. În rest tot Coridorul 4 este în modernizare. Anul acesta vom mai finaliza 160 de kilometri pe tronsonul Coşlariu – Simeria până la Gurasada. Deci Coridorul 4 practic va fi modernizat şi se va circula cu viteză, aşa cum am circulat şi pe acest tronson Bucureşti – Constanţa: 160 de kilometri la oră pentru transportul de călători şi 120 de kilometri pentru transportul de marfă” a precizat ministrul Transporturilor.

Acesta a mai spus că va efectua o vizită inopinată și la aeroportul din Mihail Kogălniceanu.

„Aşa cum m-am dus la Aeroportul Otopeni într-o vizită inopinată la fel voi veni şi la Constanţa, că avem sezonul estival, care de abia începe. O să vin să vad exact cum se desfăşoară activităţile şi dacă nu se desfăşoară în mod normal aşa cum ar trebui, cu siguranţă voi lua măsuri aşa cum am luat peste tot. (…) Am toleranţă zero faţă de lucrurile care ţin de bunul simţ de gospodar al unui manager. Nu am cerut să avem o gară nouă, dar să faci curăţenie ţine de bunul simţ şi cel care gestionează obiectivul trebuie să ocupe de ea”.

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.