Mircea Banias: „PNL a găsit cea mai bună variantă pentru desființarea SIIJ”

Mircea Banias: „PNL a găsit cea mai bună variantă pentru desființarea SIIJ”

Proiectul de lege privind desființarea celebrei Secții pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a fost aprobat, ieri, de Camera Deputaților, cu 205 voturi pentru, 90 de voturi împotrivă și o abținere.

Este un proiect inițiat de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și susținut de Partidul Național Liberal. Printre cei care au votat „pentru” se numără și deputatul liberal de Constanța Mircea Banias.

„Noi, cei de la PNL, am promis desființarea SIIJ și iată ce ne ținem de cuvânt. Consider că varianta propusă de ministrul Justiției este cea mai bună care se putea găsi. O să facem tot ce depinde de noi pentru ca propunerea legislativă să treacă și de Senat.”, a declarat acesta.

Mircea Banias este convins că Parchetele care vor prelua cazurile de la SIIJ le vor rezolva competent și că nu vor exista niciun fel de ingerințe asupra procurorilor.

Senatul este for decizional pentru această propunerea legislativă.

Vă reamintim, proiectul de lege prevede că SIIJ se desfiinţează, iar competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnați. Acest lucru înseamnă că dosarele de corupție nu se mai întorc la DNA.

Proiectul de lege privind desființarea SIIJ a fost adoptat în ședința Executivului pe 14 februarie.

„Este un obiectiv din programul de guvernare, cât și un obiectiv din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Le mulțumesc celor implicați pentru că azi putem să analizăm și aprobăm acest proiect și să-l înaintăm Parlamentului”, a declarat premierul Nicolae Ciucă înaintea ședinței de Guvern.

De asemenea, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat pozitiv proiectul.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



One thought on “Mircea Banias: „PNL a găsit cea mai bună variantă pentru desființarea SIIJ”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

RAJA SA și autoritățile locale, împreună  pentru finalizarea lucrărilor derulate prin POIM într-un timp cât mai scurt

Tue Feb 22 , 2022
În vederea pregătirii sezonului estival, Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, conducerea RAJA SA, Confort Urban și Poliția Locală, au activat Comandamentul de lucru pentru pregătirea sezonului estival, punând accent pe verificarea graficului de lucrări și identificarea celor mai bune soluții în vederea limitării efectelor nedorite ce produc în special perturbări […]