Mircea Dobre, noul viceprimar al Constanței, nu se poate lăuda cu nimic, deși este consilier din 2000. Poate doar cu încălcarea constantă a Legii 215

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

mircea dobre

Decebal Făgădău nu s-a răzgândit. L-a propus pe Mircea Dobre pentru funcția de viceprimar al municipiului Constanța, iar mașina de vot a PSD s-a conformat: 18 voturi pentru.

Primul test al noului vice a fost o conferință de presă organizată ad-hoc. Test pe care, în opinia noastră, la picat cu brio.

În primul rând, Mircea Dobre nu a știut să spună care sunt principalele sale trei realizări în funcția de consilier, pe care o ocupă, cu o pauză de un mandat, din 2000. A spus că activitatea de consilier este mai mult o chestiune colectivă.

Când l-am întrebat dacă a depus rapoarte anuale de activitate, așa cum prevede Legea 215, a recunoscut, candid, că nu. L-am întrebat dacă știe că a încălcat legea. A spus ”Probabil” – fie pentru că efectiv nu știa, fie din bravură. Între noi fie vorba, legea nu prevede nicio sancțiune pentru cei care încalcă acest punct. Evident, nu mai avea niciun rost să întreb dacă a organizat și adunări cu cetățenii, după cum în obligă aceeași Lege 215.

În mod și mai ciudat, Mircea Dobre a spus că nu știe de niciun proces pe care firma sa, Dobre și fii, îl are cu Consiliul Județean Constanța, deși paginile de internet ale instanțelor spun că a făcut recurs, chiar acum, în februarie, într-un proces pierdut în primă instanță.

Mircea Dobre a spus însă ce vrea să facă. Vrea ca orașul să fie mai curat, așa că una dintre principalele sale atribuții va fi contractul cu Polaris. Încă nu știe ce se va întâmpla cu el. Apoi, mai vrea să aibă grijă de infrastructură. Va fi extrem de greu, în condițiile în care, deși primăria se laudă cu un buget record, asfaltează numai 21 de străzi din 4 cartiere care nu au pic de asfalt.

Decebal Făgădău a recunoscut că alegerea lui Mircea Dobre a fost o opțiune politică.

”A plecat un membru PSD, vine un PSD. Este un mandat scurt, care presupune o dezbrăcare în fața opiniei publice și a presei. L-am ales din două motive: pentru că are o experiență administrativă, este cel mai experimentat consilier, și pentru că este un om sever”, a spus primarul interimar.

Cel mai probabil, a afirmat el, Dobre se va ocupa de salubritate și spații verzi, printre altele.

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
Mitshubishi
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.