Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: „Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina”

Mircea Geoană. Sursă foto: Facebook
Mircea Geoană. Sursă foto: Facebook

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat, sâmbătă, că anticipează un război de lungă durată în Ucraina, menţionând că nu vede condiţii pentru o soluţionare politică în termen scurt a acestui conflict.

„Anticipăm un război de lungă durată în Ucraina. Nu vedem, din păcate, condiţii pentru o soluţionare politică în termen scurt. Vom continua să încurajăm aceste lucruri. Vreau ca împreună să combatem dezinformarea Federaţiei Ruse, care încearcă să transforme agresivitatea lor în vina noastră, spunând că de vină sunt sancţiunile pentru problemele de securitate alimentară, de parcă nu blocada Rusiei, a porturilor ucrainene la Marea Neagră ar fi cauza reală. Va trebui să fim cu toţii pregătiţi, vor fi şi momente legate de preţuri la energie, de inflaţie. Sunt lucruri pe care trebuie să le rezolvăm în cadrul democratic al ţărilor noastre. Atenţie foarte mare, pentru că dacă nu avem riscuri de securitate pentru ţările din NATO, avem riscul ca propaganda, dezinformarea rusească să încerce să folosească elemente de insatisfacţie economică şi socială pentru a şubrezi unitatea noastră, a naţiunilor democratice”, a declarat Mircea Geoană, sâmbătă, la finalul vizitei făcute la sediul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, din Bistriţa.

El a mai precizat că săptămâna viitoare va fi aprobat un nou pachet de asistenţă specializată a NATO pentru Ucraina, inclusiv pregătirea acestei ţări pentru tranziţia de la echipamentele militare din era sovietică la cele moderne.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Maratonul Dunării: un jurnalist britanic va alerga din Delta Dunării până în Munții Pădurea Neagră

sâm iun. 25 , 2022
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, s-a întâlnit sâmbătă, 25 iunie, cu jurnalistul britanic Kieran Alger, sosit la Tulcea pentru a începe ceea ce el însuși a numit cea mai mare provocare a vieții sale, și anume realizarea unui maraton pe traseul Dunării, pornind de la vărsarea fluviului în Marea […]

V-ar putea interesa și: