Mirel Drăgan a ratat șansa de a face „dubla” la Midnight Poker TVshow

Mirel Drăgan a ratat șansa de a face „dubla” la Midnight Poker TVshow

Dublul campion mondial la kempo Mirel Drăgan a ratat șansa să câștige pentru a doua oară Midnight Poker TVshow, cel mai apreciat program de fanii pokerului din țara noastră. El a fost învins la heads-up de Eduard Pîrvuță, un debutant în acest show, însă a declarat că s-a simțit din nou excelent la emisiunea organizată de 888poker și PokerFest România, care poate fi urmărită la TV pe postul B1TV.

Mirel Drăgan a reușit la finalul anului trecut să câștige acest show și s-a întors încrezător că poate face „dubla”. El a început în forță și își propunea să fie primul dublu campion la Midnight Poker TVshow, însă a intrat cu un dezavantaj major de fise la heads-up și a fost nevoit să se mulțumească cu locul doi, care i-a adus un cec în valoare de 2.000 de dolari. În schimb, câștigător a fost Eduard Pîrvuță, un debutant care a plecat acasă cu cecul de 3.000 de dolari. „El este deja campion și mi-am dorit să fiu și eu campion”, a spus Eduard Pîrvuță plin de fair-play după ce a reușit victoria.

Mirel Drăgan și-a felicitat adversarul, l-a îmbrățișat și a afirmat că s-a simțit din nou foarte bine în show-ul organizat de 888poker și PokerFest România, chiar dacă nu a obținut victoria. „A fost un joc foarte frumos, foarte relaxant, cu mici palpitații. Nici nu mă gândeam că nu o să câștig, că o să pierd acea mână. M-am gândit că ajungem jumate-jumate la bani și de acolo încep să urc”, a spus Mirel Drăgan.

Noul sezon din Midnight Poker TVshow este în plină desfășurare, iar cei pasionați de jocuri de poker pot participa la sateliții de calificare organizați online de 888poker. Conform formatului emisiunii, la fiecare show participa 6 jucători calificați online plus o vedetă invitată de organizatori. În istoria show-ului, doar Mirel Drăgan și Flick „Domnul Rimă” au reușit să câștige pornind cu statutul de vedetă. În schimb, toți cei calificați în emisiune primesc premii între 200 de dolari (primul eliminat) și 3.000 de dolari (câștigătorul). Show-ul este difuzat înregistrat în fiecare vineri de la ora 0:42 de postul B1TV, dar poate fi urmărit LIVE pe canalul de YouTube al PokerFest România.

Urmează o perioadă aglomerată pentru Mirel Drăgan

Odată cu prezența în show-ul de poker, Mirel Drăgan a vorbit și despre planurile sale de viitor. El a anunțat că în luna mai își va face debutul într-o gală de box profesionist, însă în același timp nu renunță și la pasiunea pe care o are pentru kempo, sport care i-a adus atât de multe satisfacții, urmând să evolueze la alte două competiții de renume.

„Pe 7 mai îmi fac debutul în boxul profesionist la Timișoara. Vor fi numai nume mari din boxul românesc și mă bucur că voi face parte și eu printre ei. Pe 9 mai voi pleca la Campionatul Mondial de kempo individual din Tunisia și pe 25 iunie voi lupta în Mongolia pentru titlul mondial la muay thai”, a spus Mirel Drăgan.

Din acest motiv, Mirel Drăgan se antrenează zi de zi la sală, astfel că nu are prea mult timp pentru viața personală. De altfel, el a afirmat că viața sa de zi cu zi este în jurul sălii, unde are și un grup de prieteni. „Viața mea personală se rezumă la sport. Prietenii în marea majoritate sunt din sport și poate după antrenamente mai rămânem la un ceai sau la fresh, apoi mergem să dormim și ne întoarcem la antrenamente”, a explicat Drăgan.

De altfel, una dintre activitățile pe care le are alături de prieteni este și pokerul, motiv pentru care a reușit să facă progrese considerabile, așa cum s-a putut vedea și la Midnight Poker TVShow. „În timpul liber, prin cantonamente, la întâlniri cu prietenii mai jucăm o carte, mai facem o glumă. Jucăm de relaxare, de distracție. La poker poți să ai niște principii, să joci anumite cărți, pe unele să nu le joci, dar strategia o aplic în funcție de cărți și de adversari”, a explicat Mirel Drăgan.

Mirel Drăgan a început luptele de contact la vârsta de 6 ani, astfel că se apropie de 30 de ani în acest domeniu. El este luptător profesionist de Kempo și a primit titlul de maestru emerit al acestui sport. A câștigat două titluri mondiale, la Budapesta în 2014 și în Antalya în 2015. De asemenea, în 2017 a participat la Campionatele Mondiale din Las Vegas și a primit trofeul Grand Champion. Fanii din țara noastră îl mai cunosc pe Mirel Drăgan și pentru participarea la show-ul Exatlon, unde a făcut parte din echipa Faimoșilor.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

A tâlhărit un bărbat într-un magazin

mar apr. 12 , 2022
Polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat un tânăr, de 18 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Polițiștii spun că, la data de 8 aprilie a.c., acesta a sustras prin violență, o sumă de bani de la un bărbat, de 33 de ani, în timp ce se aflau […]

V-ar putea interesa și: