Misiunile jandarmilor: de la paza vaccinurilor la confiscare de tricouri contrafăcute

Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 09 – 11 iulie a.c.

Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 128 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 70000 lei pentru următoarele fapte: adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice, apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2, intrarea cu autoturismul pe plajă,  permiterea de activităţi de comerț pe plajă.

În aceeaşi perioadă echipajele de jandarmerie au constatat 4 fapte de natură penală pe linia comercializării unor bunuri susceptibile de a fi contrafăcute.

Totodată, în cursul săptămânii trecute, jandarmii au avut în vedere siguranța participanților la festivalul gastronomic Jardin Urbain par Festival du Bonheur.

Săptămâna trecută au mai fost executate 25 misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete şi 7 misiuni împreună cu lucrători ai Direcţiei de Sănătate Publică.

Jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 38 de obiective din competenţă.

Totodată, oamenii legii au asigurat şi protecţia transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în judeţul Constanţa.

„Reamintim tuturor cetăţenilor  faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.”, au transmis jandarmii.

Depistați de jandarmi în timp ce comercializau produse „de firmă” în Eforie Nord

În perioada 10-11 iulie a.c., un echipajele de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa aflate în misiune în zona de sud a litoralului au depistat patru persoane care ofereau spre comercializare peste 400 de articole vestimentare ,,la preţ avantajos”, în zona falezei din stațiunea Eforie Nord. 

Cei patru comercianți nu aveau documente de provenienţă a bunurilor respective, acestea fiind inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute.

Existând  suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul verbal de constatare conform prevederilor Codului de Procedură Penală şi l-au transmis împreună cu bunurile ridicate în vederea confiscării, structurilor de poliție în vederea continuării cercetărilor.

„Recomandăm cetăţenilor să nu achiziţioneze bunuri comercializate în mod ambulant şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, iar când observă astfel de acte de comerţ, să sesizeze autorităţile abilitate.”, spun jandarmii.


energia residence
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.