
Mohammad Murad și Nicolae Vlahu, parlamentari AUR, au prezentat public cifre economice eronate într-o conferință de presă susținută pe 8 mai la sediul din Constanța.
Nicolae Vlahu, senator AUR, a declarat că „primele 100 de companii clasate au declarat impozit zero.”
„Antreprenorul român plătește un impozit de 1 – 3% dacă e micro, dacă plătește impozit pe profit plătește 16%. În versiunea multinaționalelor, este chestiunea că, deși au impozit pe profit de 16%, știm foarte bine că primele 100 de companii clasate au declarat impozit zero.”, a spus acesta.
Mohammad Murad, coordonatorul AUR, a intervenit: „Întrebați care companie vreți, vă spun dacă este pe profit sau pierdere.”
I-am dat ca exemplu OMV. A recunoscut că are profit, dar a spus că e mic. A fost de 4.143.914.310 lei în 2023.
A spus că Organe este pe pierdere. Din 2005 până acum, Orange a fost în fiecare an pe profit. În 2023 a fost de 283.785.607 lei, în 2022 de 602.330.569 lei.
A mai amintit de Romtelecom, probabil Telekom Communications, care este într-adevăr pe pierdere.
„O să vă dau lista. Nu că zic eu.”, a spus Murad.
Nu am primit-o.
Vă lăsăm însă mai jos topul primelor 20 de companii din România, după cifra de afaceri. Din cele 20, 17 sunt pe profit, și numai 3 pe pierdere.
Cât costă gazele
Tot Mohammad Murad a spus că românii plătesc dublu pentru gaz decât bulgarii sau ungurii.
„Vi se pare normal gazul astăzi în România are un preț dublu decât în Bulgaria sau în Ungaria? De ce? Ce am greșit eu?”, a declarat parlamentarul AUR.
Afirmația sa însă nu este adevărată. Potrivit datelor statistice puse la dipoziție de Comisia Europeană, zilele trecute, la gaze naturale livrate consumatorilor casnici, cu 0,0541 €/kWh (taxe incluse), țara noastră s-a situat pe podiumul celor mai ieftine gaze naturale. Mai mici au fost doar facturile din Ungaria (0,0315 €/kWh) – deci aici are dreptate – și Croația (0,0456 €/kWh) iar peste noi s-au situat Lituania (0,0596 €/kWh), Slovacia (0,0600 €/kWh) și Bulgaria (0,0649 €/kWh). Dacă ar fi spus că suntem pe al patrulea cel mai mic loc în clasament, n-ar mai fi sunat atât de prăpăstios, nu-i așa?
Cele mai scumpe gaze naturale livrate gospodăriilor au fost cele din Suedia (0,1893 €/kWh), Olanda (0,1671 €/kWh), Italia (0,1586 €/kWh), Portugalia (0,1366 €/kWh) și Irlanda (0,1347 €/kWh). Media UE a fost de 0,1233 €/kWh (de la 0,1125 €/kWh în urmă cu un an), adică noi am plătit mai puțin de jumătate din prețul mediu european (Zona Euro s-a situat la 0,1318 €/kWh).
Model preluat de la George Simion
George Simion, liderul AUR, a lansat întrecut acuzații grave împotriva unor companii austriece care operează în România, afirmând că acestea „nu plătesc impozit pe profit” și „fură banii țării”.
„În timpul guvernării noastre instituţiile din România au voie să facă un singur control pe an la firmele din România. Să se ocupe de Schweighofer, de Egger, de OMV, ei nu plătesc impozit pe profit şi ei fură banii ţării, spunând că fac optimizare fiscală. Nu, este hoţie cu voie de la ambasade, iar noi devenim din ce în ce mai săraci şi cu mai puţini oameni, fără spitale, şcoli, fără drumuri”, a declarat Simion, potrivit unui comunicat oficial al AUR.”, spunea Simion.
Deși declarația are un ton populist, cifrele contrazic categoric afirmațiile liderului AUR. Detalii AICI.
Ce promite AUR în programul său economic
Senatoarea AUR Niculina Stelea, membră a Comisiei de buget-finanțe, a anunțat pe 7 mai planul fiscal al partidului AUR după alegeri. Niculina Stelea este și membru în Consiliul Național de conducere al AUR.
„Pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mică de 5 milioane de euro, stabilim un impozit pe cifra de afaceri de 2%. Pentru companiile cu cifra de afaceri egală sau mai mare de 5 milioane de euro, se va aplica un impozit pe profit de 16%, dar nu mai puțin de 1% din cifra de afaceri”, a spus Niculina Stelea într-un comunicat transmis de partid.
Ar fi o schimbare radicală de politică fiscală, dat fiind că acum toate companiile plătesc impozit pe profit de 16% în cazul în care generează profit în anul fiscal respectiv. Singurele companii care mai plătesc impozit pe cifra de afaceri în loc de impozit pe profit sunt microîntreprinderile cu cifra de afaceri sub 250.000 de euro.