Morminte de secol II – III d.H. descoperite pe șantierul spitalului modular din Constanța

Primăria Constanța a anunțat, printr-un comunicat de presă, că în timpul lucrărilor la Spitalul Modular, după obținerea autorizației de cercetare arheologică de la Ministerul Culturii și începerea săpăturilor propriu-zise, au fost descoperite vestigii arheologice.

Săptămâna aceasta, în timpul desfășurării cercetării arheologice, săpăturile au scos la iveală, până în acest moment, existența a 8 morminte de incinerație și de înhumație, din perioada romană (secolele II-III d.H.). În interiorul acestora, pe lângă rămășițele umane, s-au găsit mărgele de sticlă și obiecte și fragmente ceramice. Vestigiile de acest tip sunt apariții frecvente pentru zona noastră.

„În acest moment, în perimetrul dedicat cercetării arheologice, lucrările au fost sistate, continuă cercetarea arheologică, dar acest fapt nu împiedică desfășurarea celorlalte lucrări.”, au precizat reprezentanții instituției.

Întreaga zonă în care se află Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este situată în perimetrul Necropolei orașului antic Tomis. În timpul executării altor construcții din zonă, în anii anteriori, au mai fost descoperite astfel de morminte, iar lucrările au continuat. Conform specialiștilor, procedura este ca, în momentul unor astfel de descoperiri, să fie ridicate rămășițele umane și obiectele găsite, iar locul este redat lucrărilor curente.

Reamintim că etapa I a construirii Spitalului Modular s-a finalizat și acum lucrările continuă la interior: realizarea instalației electrice și a celei sanitare, a sistemului de încălzire, ventilație și aer condiționat (HVAC), urmate de dotarea viitoarei unități spitalicești.

Valoarea noului Spital modular este de 10 milioane de euro. Corpul modular va avea 52 de paturi dintre care 10  vor fi de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) si va fi dotat cu RMN, computer tomograf, farmacie și laborator.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Din categoria „Parchezi ca un bou” - Poliția Locală Constanța a amendat 98 de șoferi

vin sept. 22 , 2023
În data de 19.09.2023, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice  au desfășurat o acțiune tematică pe raza municipiului Constanta pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind opririle și staționările neregulamentare, în urma căreia au aplicat 98 sancțiuni contravenționale și 139 de […]