A murit Regele Mihai

regele mihai

Regele Mihai a murit, marți, în Elveția, la vârsta de 96 de ani.

Anunțul oficial a fost făcut de Casa Regală a României.

Mihai I a fost ultimul monarh al României.

Regele Mihai a schimbat istoria celui de-al Doilea Război Mondial, scurtându-l cu câteva luni şi salvând sute de mii de vieţi.

Această decizie l-a trimis într-un exil de jumătate de veac, forţat de comuniştii pe care chiar el i-a ajutat să ajungă la putere.

Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Palatul Peleş. La 6 ani a devenit rege al României. Fiu şi nepot de regi, pe linie paternă şi cu origini greceşti din partea mamei, a avut o copilărie grea, din cauza scandalurilor din familie, dar şi de contextul în care se afla România.

A urcat pe tronul ţării, pentru prima oară în 1927. Moartea bunicului său, regele Ferdinand şi renunţarea la tron a tatălui său Carol al II-lea l-a împins la conducerea statului. Cea de-a doua domnie, care a schimbat decisiv istoria ţării şi a Europei, a început însă în 1940.

Într-un context internaţional marcat de începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mihai urca pe tron la 18 ani şi 11 luni, înlocuindu-şi tatăl alungat de legionari. România era sub ocupaţie nazistă, puterile regelui fuseseră anulate de Mareşalul Antonescu, aşa că se afla într-o situaţie fără ieşire.

Regele Mihai a schimbat destinul tragic al României şi a smuls-o din mâinile lui Hitler. Data de 23 august 1944 va fi marcată în istoria omenirii pentru totdeauna de monarhul roman. Atunci a decis să întoarcă armele împotriva Germaniei naziste, decizie care a dus la scurtarea războiului cu câteva luni şi salvarea de sute de mii de vieţi omeneşti.

Paradoxal, acţiunea sa a provocat cea mai neagră perioadă a secolului trecut pentru romani şi o tragedie personală pentru Regele Mihai. După război, comuniştii s-au instalat la conducerea ţării pentru aproape jumătate de secol. Iar Mihai I a fost alungat într-un lung şi chinuitor exil, având interdicţia de a reveni în ţara pe care a condus-o în două rânduri.

Mihai I avea să cunoască cea mai dureroasă experinta. Ajuns muritor de rând, dar înrudit cu mai toate familii regale europene, a trebuit să ia viaţa de la zero. S-a căsătorit, în primii ani de exil cu Ana de Bourbon, alături de care are cinci fete. S-a angajat ca pilot de încercare pentru a-şi întreţine familia, a înfiinţat o firmă, ba chiar a încercat şi meseria de broker.

În anii ’90, a făcut cale-ntoarsă de pe Aeorportul Otopeni, unde aterizase pentru a pune piciorul pe pământ românesc după 42 de ani. Când, în sfârşit, i s-a permis să vină acasă, în ’92, a scos în stradă un milion de romani entuziasmaţi de un personal care pentru ei însemna libertate. Abia în 1997, când Emil Constantinescu era preşedinte, regele şi-a recăpătat dreptul de a fi român.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Nereguli incredibile la Primăria Năvodari, descoperite de Curtea de Conturi

mar dec. 5 , 2017
Curtea de Conturi a descoperit nereguli incredibile la Primăria Năvodari, în perioada 2012 – 2016. Raportul este gata din luna septembrie, iar de atunci consilierii din opoziție îl cer insistent, dar le-a fost pus la dispoziție recent. După ce am citit cele 118 pagini ale sale, am înțeles și de […]
matei chelaru, primaria navodari