Național: trei tineri au murit într-un accident rutier, trei sunt rănite grav

Trei tineri, cu vârste între 17 şi 22 de ani au murit, iar alţi trei au fost răniţi, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit violent şi apoi s-au răsturnat în curţile unor gospodării.

Tragedia s-a întâmplat duminică noaptea, în localitatea Pârâul Pântei, din judeţul Neamţ.

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau şapte persoane. Conform ISU Neamţ, cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă şi s-au răsturnat în curţile a două gospodării.

 În urma impactului patru persoane au rămas încarcerate, însă trei dintre acestea s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie.

„Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au acţionat pentru descarcerarea victimelor. Din păcate, trei persoane (bărbaţi de 17, 18 şi 22 de ani) prezentau semne incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul acestora”, precizează reprezentanţii ISU.

Alte trei persoane, două fete de 19 şi 22 de ani şi un băiat de 18 ani, cu multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele SAJ şi SMURD şi transportate la spitalul din Târgu-Neamţ şi la UPU Piatra-Neamţ.

Un bărbat de 23 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.

Alte două persoane cu atacuri de panică, rude ale victimelor,  au fost asistate de echipajele medicale la locul evenimentului, refuzând şi ele transportul la spital.

COMPLETARE. Doi dintre cei decedați sunt frați.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

România a intrat în Schengen aerian și maritim. Când vom adera și cu spațiul terestru

Dum mart. 31 , 2024
România a intrat, pe 31 martie 2024, la ora zero, în spațiul Schengen aerian și maritim. Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Aeroporturi Valentin Iordache a declarat duminică, după ce România a intrat în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, că prima cursă integral operată fără control de […]

V-ar putea interesa și: