Navă atacată de pirați nigerieni

Nava Glarus

O navă ce operează sub pavilion elveţian a fost atacată în largul apelor nigeriene, a anunţat sâmbătă Ministerul de Externe de la Berna, presa informând că 12 membri ai echipajului au fost răpiţi, transmite AFP.

Ministerul Afacerilor Externe a fost „informat de atacul asupra navei Glarus, sub pavilion elveţian, în drum de-a lungul coastelor nigeriene”, arată un comunicat remis AFP.

Autorităţile elveţiene sunt în contact cu armatorul, a adăugat aceeaşi sursă, fără a furniza mai multe detalii.

Conform presei elveţiene, piraţii au atacat nava care transporta grâu de la Lagos la Port Harcourt (sudul Nigeriei) şi au răpit 12 din cei 19 membri ai echipajului.

Massoel Shipping, armatorul navei atacate, nu a putut fi contactat imediat.

Zece luări de ostatici, cu un total de 65 de membri ai echipajelor, au fost comise anul trecut în apele nigeriene.

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Începe toamna astronomică

Sun Sep 23 , 2018
Astăzi începe toamna astronomică. Echinocțiul de toamnă se produce, în emisfera nordică, la 23 septembrie 2018, moment în care ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare. În zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului […]
toamna