Năvodari, estul sălbatic al României – cum pierde statul român 3,6 milioane metri pătrați de teren și justiția doarme

năvodari estul sălbatic
Configurația lacului în 1978 și în 2019. Se observă cum zeci de terenuri au fost intabulate, deși sunt în zona de protecție

La începuturile Vestului Sălbatic american, terenurile vaste și nepopulate nu aparțineau nimănui. Ca să-l împartă cumva, coloniștii au inventat o metodă care a prins în epocă.

Se făceau din când în când concursuri, iar cine ajungea primul pe un anumit loc și înfigea steagul acolo devenea proprietar. Atât de simplu. Nu răspundeai în fața nimănui. După multe secole, un lucru similar s-a întâmplat și în Năvodari.

Primăria de acolo a pus ochii pe niște terenuri, care erau ale statului, și, prin mai multe hotărâri de consiliu locale, le-a trecut în proprietatea unității administrativ teritoriale, fără ca măcar să-l consulte pe proprietar, deși legea spune că terenurile acestea aparțin numai și numai statului.

Haideți să vedem însă în detaliu despre ce este vorba. Vom cita dintr-o anchetă publicată de către cotidianul România liberă, dar vă vom oferi și detalii din sala de judecată, pentru că vorbim, în acest caz, despre un proces prin care statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Națională Apele Române, își cer terenurile care le aparțin de fapt. Nu este de acord cu acest lucru Primăria Năvodari, care a intabulat terenurile și care a fost reprezentantă, în tribunal, de către o avocată.

Pe scurt, UAT Năvodari și-a însușit 5 metri liniari de la marginea lacului Siutghiol, zonă exclusivă de protecție, plus încă 10 metri, care sunt, prin lege, în administrarea statului. Pe lângă acestea, și-a însușit și toate construcțiile hidrotehnice de pe malul lacului și din coada acestuia, care probabil se ridică la o suprafață cumulată de zeci de hectare. Se adaugă circa 52 de hectare, în zona Mamaia Sat, obținute după ce acolo s-a depus pământul excavat de la realizarea canalului Midia – Năvodari.

Ce spune oficial Ministerul Finanțelor Publice

Într-un document oficial, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin DGFP Galați, care e parte în acest proces, a depus în instanță un document explică modul cum au stat lucrurile. Ministerul Finanțelor invocă, pe cale de excepție, nelegalitatea mai multor hotărâri de consiliu local al orașului Năvodari din 2003, 2011, 2012 și 2013 prin care „domeniul public al statului român a fost inclus în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, respectiv privat al orașului Năvodari, prin schimbarea nelegală a regimului juridic și în absența unui act normativ translativ de proprietate“. În acest document oficial, MFP precizează foarte clar: din analiza memoriilor care au însoțit Planurile Urbanistice Generale 1994 și 2002, se reține că anterior anului 1990, teritoriul administrativ al orașului Năvodari cuprindea o suprafață de 6.912,5 hectare, din care suprafața de 400,79 hectare reprezenta suprafața trupului Mamaia Nord. Din raportul Curții de Conturi a României, înregistrat în Năvodari în anul 2017, rezultă că suprafața administrativă a terenurilor de pe raza UAT Năvodari, valabilă la 31 decembrie 2016, este de 7.277 ha, rezultând o extindere a teritoriului administrativ al orașului Năvodari cu o suprafață de 364,5 hectare, adică 3.645.000 de metri pătrați.

„Această extindere a suprafeței teritorial-administrativă a orașului Năvodari s-a realizat prin fraudă de la lege, în sensul că extinderea cu 364,85 ha s-a realizat prin însușirea domeniului public al statului“, spun reprezentanții Ministerului Finanțelor. Suprafața aceasta este compusă din 6,526 ha, reprezentând suprafața malurilor estic, vestic și nordic ale lacului Siutghiol, aflate pe raza teritorială a UAT Năvodari, din care domeniul public al statului în zona Mamaia Nord este de 4,25 ha. 52,83 ha reprezintă terenul câștigat din lac în perioada 1983 – 1987, prin aportul de pământ rezultat de la lucrările canalului Dunăre-Marea Neagră. 120 ha reprezintă extinderea trupului Mamaia Nord. Un ordin al prefectului din 1991 care aproba PUG-urile a fost revocat, pentru că nu mai corespunde realității din teren. În fine, 185.494 ha reprezintă suprafața terenului câștigat atât din mare, cât și din lacul Siutghiol, prin lucrările de consolidare a malurilor lacului (estic, nordic și vestic), edificate în perioada 2002 – 2018 de către proprietarii terenurilor riverane lacului.

Valoarea acestui teren este fenomenală. Dacă luăm în calcul un preț mediu al metrului pătrat de teren de 300 de euro, adică un preț decent pentru aceea zonă vorbim, numai despre terenul pe care î revendică Apele Române, de o valoare de peste un miliard de euro!

MFP exprimă mai multe certitudini. Prima este că zona de protecție a lacului Siutghiol nu a aparținut decât – în exclusivitate – statului român, fiind un bun imobil de interes public național. A doua certitudine este că lucrările de consolidare a malurilor lacului Siutghiol sunt lucrări de interes public național, fiind edificate pe terenul preexistent al statului român cu scopul stopării fenomenului de eroziune. Prin aceste lucrări hidrotehnice au rezultat suprafețe de teren câștigate din lacul Siutghiol. A treia certitudine este că, la momentul primelor inventarieri ale domeniului public/privat al orașului Năvodari, suprafața totală a zonei de protecție era de 6,426 ha. În 2004 a intrat în vigoare Legea 210, care prevedea diminuarea zonei restrictive de la 15 la 5 metri liniari față de țărm. Legea, însă, spune MFP, nu a avut drept efect și scoaterea din domeniul public al statului român a fâșiei de teren scoasă din regimul restricției de închiriere sau concesionare, întrucât regimul juridic al proprietății publice este reglementat de Legea nr. 213/1998, iar Legea 31/2004 a avut drept obiectiv exclusiv modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996, nu și a Legii 213/1998. A patra certitudine este că delimitarea zonei de protecție nu se poate face decât de statul român, prin ANAR, iar așa-zisa delimitare realizată de orașul Năvodari s-a realizat cu încălcarea legii, iar suprafețele incluse în inventarul domeniului public/privat al orașului au fost determinate în mod empiric, fără măsurători detaliate. A cincea certitudine: teritoriul administrativ al orașului Năvodari s-a extins de la 6.912,15 ha, în 1990, la 7.277 ha, în 2016, „în absența unor acte normative cu forță juridică superioară hotărârilor de consiliu local. Extinderea teritoriului administrativ al orașului Năvodari se putea face doar prin transmiterea bunurilor din domeniul public al statului – malurile lacului Siutghiol și a terenurilor câștigate din lac prin lucrările de îndiguire – în domeniul public al acestei unități administrativ-teritoriale, prin legea organică de modificare a legii organice nr. 213/1998, prin care aceste bunuri au fost declarate obiect exclusiv al proprietății publice“. Cu alte cuvinte, nu poți tu, consiliu local, să votezi că vrei niște terenuri ale statului și apoi să ți le însușești. E nevoie de o lege organică.

Concluzia MFP e clară:

„Terenul în suprafață de 6,526 ha, zona de protecție a lacului Siutghiol constituită din malurile estic, nordic și vestic aflate pe raza orașului Năvodari, la care se adaugă terenurile câștigate din lac prin lucrările de consolidare a malurilor, a aparținut și aparține statului român, includerea acestor bunuri în domeniul public/privat al UAT Năvodari prin hotărârile de consiliu local a căror nelegalitate o invocăm pe cale de excepție nefiind o modalitate prevăzută de lege pentru dobândirea dreptului la proprietate, astfel că lipsa unui titlu valabil de proprietate în UAT Năvodari, prezumția legală de proprietate asupra zonei de protecție a lacului Siutghiol operează în favoarea statului român“.

Ministerul Finanțelor Publice mai punctează că malurile lacului Siutghiol, în suprafață de 6,526 de hectare, dar și suprafețele de teren câștigate din lacul Situghiol prin construcțiile hidrotehnice edificate în zona de interes, au fost incluse în inventarul UATO Năvodari prin fraudă de la lege, prin adoptarea succesivă, de către Consiliul Local al Orașului Năvodari, a hotărârilor nr. 141/2003, 55/2010, 71/2011, 32/2011, 93/2011,68/2012, 69/2012.

La toate aceste suprafețe se adaugă, cum spuneam, și lucrările hidrotehnice aferente, care au o suprafață desfășurată de zeci de hectare.

În termenul care a avut loc recent, reprezentanții ANAR au fost foarte clari: dincolo de suprafețe, spun aceștia, nu se poate ca un UAT să-și însușească, prin HCL, terenuri care nu le aparțin.

„Putea UAT să dea HCL-uri asupra unui teren despre care se știa sigur că face parte din domeniul public al statului, din zona de protecția, fără consultarea instituțiilor abilitate, care administrează această zonă? Categoric nu. S-au încălcat astfel mai multe prevederi legale”, a spus aceasta.

Este cât se poate de simplu, nu?

Primăria Năvodari spune că în această speță s-a dat o decizie și că, dacă s-ar interveni acum, s-ar încălca un principiu legislativ, acela de autoritate de lucru judecat, deci procesul nu își are sens. A mai spus ceva, prin avocat, în timpul termenului care a avut loc recent. Cităm din memorie:

„UAT Năvodari nu a nesocotit niciodată proprietatea statului în ceea ce privește cuveta lacului, malul lacului, zona de protecție. S-au intabulat celelalte terenuri care vin după aceste zone”, a mai spus aceasta.

Există însă înscrisuri oficiale prin care Primăria Năvodari spune că aceste terenuri au fost intabulate.

„Am scris, inclusiv în recursul cu Curtea de Conturi, faptul că nu erau necesare acele măsuri dispuse de Curtea de Conturi, câtă vreme situația este clară și există acte de proprietate ale unității administrativ teritoriale, pentru că și-a făcut demersurile și și-a intabulat, spre deosebire de statul român, care nu a făcut aceste demersuri”, a mai spus avocatul.

Ce vă spuneam? Năvodari, estul sălbatic. Dacă statul nu a intabulat, a făcut-o UAT Năvodari.

Interesant, Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară nu a prezentat încă actele de primă intabulare, cum s-a reușit acest lucru, dacă legea spune clar că nu se poate.

Mai e de remarcat un lucru interesant: Primăria Năvodari spune că în fața unui teren, deținut de o societate comercială, SC Somaco Construct SRL, a construit o alee de promenadă, de vreo 250 de metri. O alee care nu avea niciun drum de acces, s-ar fi putut ajunge numai cu elicopterul sau șalupa. Culmea, din toată porțiunea lacului Siutghiol, singura alee de promenadă era aceasta. Cum s-a ajuns acest lucru incredibil? Păi aceasta era o modalitate prin care omul de afaceri care deține compania, Grigore Comănescu, să poată fi taxat de către primărie. Repetăm: pentru o așa-zisa alee de promenadă, singura de pe malul lacului, de pe raza UAT Năvodari, o alee de promenadă unde nu se putea ajunge decât cu șalupa sau elicopterul.

În loc de concluzie

Acum câteva zile, Tudor Chirilă i-a dat o palmă unui individ care îl agresase verbal. Poliția s-a autosesizat. Acum câțiva ani, DNA Constanța a deschis un caz pentru o firmă care monta acoperișuri și țepuise niște cumpărători. Dacă furi o pâine, ai șanse mari să ajungi la închisoare. Dar dacă furi 3,6 milioane de metri pătrați din terenul statului? Ei bine, se pare că, în acest caz, nu ți se întâmplă nimic, pentru că justiția, în cazuri din acestea, doarme. Și vorbim de un caz care a început în anul 2003!

3,6 milioane de metri pătrați înseamnă de aproape 4 ori mai mult decât celebrul dosar al retrocedărilor din municipiul Constanța, pentru care instanța a avut nevoie de circa 15 ani pentru a da o sentință finală. Oare să înmulțim cu 4 pentru a deduce timpul până când vom avea și în cazul despre care vorbim o sentință?

Există, la DNA și la alte parchete, documente, în atenția procurorilor, despre o parte din jaful despre care vorbim. Lucrurile bat însă pasul pe loc de ani de zile. Termenul de prescriere se apropie încet, dar sigur. Nu putem să nu ne întrebăm de ce s-a adoptat acest ritm de melc.

Oare are cineva interesul ca statul român să piardă acest teren?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.