Nelu Tătaru: „Ne aşteptăm pentru octombrie-decembrie la un al doilea val”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat sâmbătă, la Iaşi, că dacă şi momentul 1-3 mai este gestionat bine, atunci sunt speranţe şi pentru relaxare, dar avertizează că în toamnă va urma al doilea val al coronavirusului.

„Ne aşteptăm pentru octombrie-decembrie la un al doilea val, dar ţine foarte mult de cum trecem de acest val. Avem trei zile care altădată erau zile de vacanţă, suntem după două luni în care răbdarea populaţiei a fost pusă la încercare, dar oamenii trebuie să înţeleagă că răbdarea este pentru ei. Am avut momentul Sărbătorilor Pascale gestionat bine, iar dacă şi momentul 1-3 mai va fi gestionat bine, va însemna şi o speranţă la relaxare“, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

El a precizat că ne vom putea gândi la relaxare doar când timp de două săptămâni numărul de cazuri va fi pe scădere.

Ministrul Sănătăţii a spus că în prezent sunt 70 de puncte de testare în întreaga ţară, dar că nu poate fi atinsă capacitatea maximă a aparatelor, respectiv 10.086 de teste pe zi, pentru că nu există suficient personal calificat.

„În acest moment sunt 70 puncte de testare în ţară, iar capacitatea aparatelor este 10.086 de teste pe zi. Asta nu înseamnă că atâtea teste se fac. Nu contează doar aparatul, contează şi resursa umană. Nu putem avea pretenţia ca cineva care a fost instruit patru zile, n-a mai lucrat poate din rezidenţiat sau din facultate pe un aparat să poată gestiona acel aparat cum fac cei care lucrează de 10-20 de ani. De asta avem şapte, opt sau nouă mii de teste pe zi în loc de zece mii“, a afirmat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru s-a aflat sâmbătă la Iaşi, unde a vizitat Maternitatea Cuza Vodă şi Spitalul de Boli Infecţioase.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un polițist a cerut o șpagă de 1,1 milioane euro

sâm mai 2 , 2020
Un ofiţerul de poliţie judiciară în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a cerut o șpagă de 1,1 milioane euro. Tribunalul Bucureşti a emis sâmbătă un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele său. Decizia nu este definitivă, iar avocatul poliţistului a anunţat că […]

V-ar putea interesa și: