New York: trei tineri au fost arestați după ce au ucis și au consumat o lebădă

Imagine cu rol ilustrativ

Trei tineri au fost arestaţi în legătură cu uciderea şi consumul unei lebede îndrăgite dintr-o suburbie din Syracuse, New York, şi pentru furtul a patru pui de lebădă, săptămâna aceasta, a anunţat poliţia, conform CNN.

O lebădă adultă pe nume Faye şi cei patru pui ai ei au fost daţi dispăruţi luni din iazul cu lebede, a declarat poliţia din Manlius.

Marţi, autorităţile au primit indicii că doi dintre pui se aflau la un magazin dintr-un oraş din apropiere, unde lucra unul dintre suspecţi, a declarat şeful poliţiei din Manlius, Tina Stanton, într-o conferinţă de presă de miercuri. Mai multe informaţii au condus apoi poliţia într-o a doua locaţie unde au fost găsiţi şi ceilalţi pui, a spus Stanton.

O lebădă, simbol al orașului Târgu Jiu, rănită grav după ce mai mulți tineri au aruncat cu pietre în ea

Cei trei prieteni, care frecventează acelaşi liceu, au sărit peste gardul din jurul iazului cu lebede în timpul  nopţii,  Doi dintre suspecţi au prins-o şi au ucis-o la iaz.

„Familia şi prietenii au consumat lebăda”, au relatat reprezentanţii poliţiei din Manlius.

Adolescenţii nu erau conştienţi de semnificaţia lui Faye pentru comunitate şi au crezut că au vânat o „răaă foarte mare”, conform anchetatorilor. Unul dintre suspecţi a mai spus că plănuiau să crească puii ca animale de companie.

Un biolog care a ajutat  ​​la creşterea lui Faye ar urma să aibă grijă de pui, care au câteva săptămâni, timp de încă şase săptămâni înainte de a fi eliberaţi înapoi în iaz pentru a-şi purta singuri de grijă, a declarat primarul Manlius, Paul Whorrall. .

Perechea lui Faye, Manny, tatăl puilor, va fi, de asemenea, îndepărtat din iaz, deoarece există îngrijorări că el ar putea deveni „agresiv” după uciderea lui Faye şi ar putea face rău puilor.

Vânătoarea de lebede este legală în anumite state, dar nu şi în New York, potrivit Departamentului pentru Conservarea Mediului din New York.

Ce trei tineri, care au 16, 17 şi 18 ani, se confruntă cu mai multe acuzaţii, inclusiv furt, vandalism, efracţie.

Cei trei suspecţi s-au predat poliţiei marţi.

Constanța frumoasă: lebădă pe malul lacului Tăbăcărie


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Prima țară din Europa care acordă concediu menstrual plătit de stat

vin iun. 2 , 2023
O lege privind sănătatea sexuală şi reproductivă, care prevede şi dreptul că femeile au dreptul la concediu în perioada de ciclu menstrual, a intrat în vigoare joi în Spania, relatează dpa. Legea propusă de Ministerul pentru egalitatea de gen, la iniţiativa guvernului de stânga, a fost aprobată de parlament în […]

V-ar putea interesa și: