Niciun american nu a făcut o fotografie cu Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, suspect într-un dosar penal DNA

Mihai Lupu, singur și alături de un român la Ambasada SUA. În dreapta jos este un politician român. Sursă foto: Facebook/Mihai Lupu

Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a organizat un eveniment, la sediul din București, pentru a marcare cea de-a 247-a aniversare a Zilei Independenței SUA.

Au fost invitați reprezentanți ai primăriilor și consiliilor județene din țară. Din Constanța, ca reprezentant al Consiliului Județean – nu pe persoană fizică – a fost Mihai Lupu.

Acesta a postat câteva fotografii și rânduri pe pagina sa de Facebook.

„Onorat să particip, alături de Excelența Sa, doamna Kathleen Ann #Kavelec, Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România și de domnul Mark Taplin, fost însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la Bucureşti, la cea de-a 247-a aniversare a Independenței Statelor Unite ale Americii.”, a scris acesta.

Din cele trei poze, una este o imagine de ansamblu, una este cu el, singur, în timpul evenimentului, și una este cu el alături de un domn. Ați putea crede, din textul de mai sus, că este vorba despre domnul Mark Taplin, un respectabil politician american. Nu este.

În fotografie apare alături de Mihai Lupu un anume Adrian Ioan Veștea.

„Cu acest prilej deosebit, am avut ocazia de a discuta și cu domnul Adrian Ioan Veştea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. O întâlnire constructivă, în care am pus accent pe consolidarea angajamentului nostru de a lucra împreună pentru dezvoltarea județului Constanța.”, a mai scris Lupu.

Concluzia noastră este că niciun oficial american nu a dorit să facă o fotografie cu Mihai Lupu. Era evident că ar fi postat mai degrabă o fotografie cu doamna ambasadoare sau cu cineva din staff.

La eveniment a fost și președintele României, Klaus Iohannis, care a făcut poze cu participanții. Nu cu președintele CJ Constanța.

Nu este însă ceva neobișnuit ca reprezentanții SUA să nu se asocieze cu persoane cu imaginea pătată. Mihai Lupu a devenit cunoscut după ce a jignit și amenințat un polițist local și, ulterior, după ce DNA a declarat că este suspect într-un dosar de luare de mită. PNL Constanța i-a retras sprijinul politic.

Că nu a reușit să facă o fotografie nu este numai o chestiune personală, ci afectează întregul județ. Vă dați seama cum poate o persoană ignorată de cea mai mare putere economică din lume să atragă investitori de renume în județ? De fapt, s-a văzut cum poate. Galați a anunțat că acolo se va construi o fabrică de peste un miliard de euro, care va crea circa 8.000 de locuri de muncă.

OPINIE

Pentru binele județului, Mihai Lupu ar trebui să demisioneze din funcția de președinte al CJC. Alți președinți de consilii județene, aflați în aceeași situație, au demisionat până la clarificarea situației. De exemplu, cel din Ilfov. Și era membru PSD, nu PNL.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Florin Cârstocea vrea plajă Blue Flag; Gabriel Comănescu are din 2007

vin iun. 30 , 2023
Florin Cârstocea și Gabriel Comănescu sunt doi dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Constanța. La un moment dat au fost colaboratori, apoi au ajuns pe poziții diametral opuse. Ambii au afaceri în turism. Sunt, așadar, concurenți pe această piață. Gabriel Comănescu deține hotelul Vega de cinci stele din […]

V-ar putea interesa și: