Nicolae Ciucă: „Guvernul susține proiectele de operaționalizare a unităților 3 și 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă, cât și retehnologizarea unității 1”

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a vizitat astăzi Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, împreună cu o delegație din care au făcut parte mai mulți membri ai cabinetului, consilierul prezidențial Cosmin Marinescu și președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Discuțiile s-au axat asupra rolului energiei nucleare în strategia energetică a României și modul în care dezvoltarea programului nuclear românesc, prin proiectele de investiții ale Nuclearelectrica, va contribui la securitatea energetică și la tranziția energetică către o economie curată.

„Având în vedere taxonomia recent aprobată de Comisia Europeană, care a acceptat energia nucleară ca fiind energie de tranziție, Guvernul susține proiectele de operaționalizare a unităților 3 și 4, cât și retehnologizarea unității 1. Totodată, sprijinim accelerarea proiectelor de implementare a reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni SMR, proiecte ce au fost agreate prin acordul interguvernamental România – SUA. Aceste proiecte vor contribui la independența energetică a României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului și reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a afirmat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.

Conducerea S.N. Nuclearelectrica a prezentat șefului Executivului și delegației guvernamentale proiectele de investiții strategice în valoare estimată de 9 miliarde de euro, printre care: Retehnologizarea Unității 1, Proiectul Unităților 3 și 4, dezvoltarea reactoarelor modulare mici în cooperare cu NuScale, dar și proiecte suport pentru operarea curentă, cum este Instalația de Detritiere. Proiectele de investiții ale SNN vor contribui cu energie curată, fără emisii de CO2, la stabilitatea energetică a României, la dezvoltarea socio-economică locală și națională la dezvoltarea industriei nucleare și la formarea unei noi generații de specialiști.

Din delegația guvernamentală au făcut parte, Virgil Popescu, ministrul Energiei,  Mircea Abrudean, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Attila György, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Dan Cărbunaru, secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului, George Agafiței, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

Compania Națională „Nuclearelectrică” S.A. este societatea națională românească producătoare de energie electrică, termică și de combustibil nuclear care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei din România, statul deținând 82,49% din acțiuni și alți acționari, 17,50%, după listarea societății la bursă în 2013.

Nuclearelectrica deține: Sucursala CNE Cernavodă, care operează două unități nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unități dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume; Sucursala FCN Pitești – fabrica de combustibil nuclear și se află în proces de realizare a unui ciclu integrat al combustibilului prin achiziționarea unei linii de prelucrare a concentratului de uraniu, pentru a sprijini proiectele de investiții pe termen lung ale companiei.

Nuclearelectrica are un rol major la nivel național, contribuind cu aprox. 18-20% energie nucleară la producția totală de energie și cu 33% la producția totală de energie fără CO2 din România.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Raisa s-a târât pe mânuțe, ca să nu o calce alte mașini. Polițistul care a omorât-o pe trecerea de pietoni ar putea să nu facă nicio zi de închisoare

lun feb. 14 , 2022
Polițistul care a omorât-o pe Raisa, fetia de 11 ani din București, pe trecerea de pietoni, ar putea să nu facă nicio zi de închisoare. El nu a fost reținut preventiv, ci a fost cercetat de la bun început sub control judiciar. Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia Raisei, a […]

V-ar putea interesa și: