Nicușor Constantinescu, urmărit penal de DNA pentru că ar fi finanțat ilegal asociațiile sportive

Nicusor Constantinescu duba DNA 2016 (14)

Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, este urmărit penal de către procurorii DNA pentru că ar fi finanțat ilegal asociațiile sportive. Acesta este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2011-2014, în exercitarea atribuțiilor de serviciu (privind bugetul propriu al județului) care decurgeau din funcția publică deținută, persoana respectivă a îndeplinit, prin încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice, mai multe acte legate de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor privind acordarea finanțării nerambursabile din fonduri publice în favoarea unei asociații sportive din județul Constanța. Prin aceste demersuri a fost produs un prejudiciu în valoare de 2.000.000 lei în dauna bugetului județului Constanța concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă.

Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

„Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, spun procuorii DNA.

Vă reamintim că Primăria Constanța a alocat, cu ajutorul consilierilor PSD și PMP, numai în acest an peste 21 de milioane de lei către asociații și cluburi sportive.

Iată cine sunt beneficiarii:

  1. Asociația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța – 9.000.000 lei
  2. Asociația Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanța – 4.000.000 lei
  3. Clubul Sportiv Tomitanii – 2.000.000 lei
  4. Clubul Sportiv Farul Constanța – 1.100.000 lei
  5. Asociația Baschet Club Athletic Constanța – 1.200.00 lei
  6. Clubul Sportiv Phoenix Constanța – 1.200.000 lei
  7. Clubul Sportiv Universitar Neptun – 500.000 lei
  8. Clubul Sportiv Cleopatra Mamaia – 700.000 lei
  9. Asociația Club Sportiv Top Star Table Tennis Constanța – 400.000 lei
  10. Asociația Club Sportiv Top Volei 05 Constanța – 300.000 lei
  11. Club Sportiv Știința Constanța – 200.000 lei
  12. Asociația Club Sportiv Academia de Volei Tomis Constanța – 300.000 lei
  13. Asociația Club Sportiv Selena SN Constanța – 120.000 lei
  14. Asociația Club Sportiv Frontiera Tomis Constanța – 70.000 lei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.