Universitatea Maritimă din Constanța va participa vineri, 24 septembre, în calitate de partener, la implementarea proiectului Noaptea Cercetătorilor Europeni – Opening Up Science (Horizon 2020 Research and Innovation Programme https://cordis.europa.eu/project/id/101036006) alături de universități reprezentative din țară.
Noaptea Cercetătorilor este un eveniment de tradiție al Comisiei Europene, iar ediția de anul acesta își propune să celebreze știința prin prisma contribuției cheie pe care a avut-o la redeschiderea lumii și întoarcerea la normalitate. Activitățile se vor desfășura la Universitatea Maritimă din Constanța (Str. Mircea cel Bătrîn, Nr. 104) între orele 17:00 – 20:00, și online pe site-ul: https://noapteacercetatorilor.ro/ și pagina oficială de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilor/.
„Dacă anul trecut cuvântul cheie a fost „lockdown”, în acest an redeschidem porțile viitorilor cercetători în lumea universitară, organizând această celebrare a „Deschiderii Științei” și a impactului acesteia pentru o recuperare sustenabilă post-Covid. Sub egida Nopții Cercetătorilor 2021, pe data de 24 septembrie, organizăm în paralel, un podcast „Despre Știință și Cultură, cu Dezinvoltură”, în parteneriat cu Universitatea Ovidius, transmis în direct pe pagina de oficială de facebook a UOC: https://fb.watch/884tOp-SoU/ începând cu orele 19.00, precum și un eveniment în orașul Eforie Sud, cu ajutorul Liceului Teoretic „Carmen Sylva”. Sâmbătă, 25 septembrie, împreună cu Organizația Națională Cercetașii României și Asociația Constanța Sailing discutăm despre importanța cercetării în protecția mediului și navigație, și evenimentul se
încheie, duminică, 26 septembrie cu invitația Muzeului Național al Marinei Române de a discuta despre una dintre cele cinci misiuni ale programului Horizon Europe 2021-2027 referitoare la „Healthy oceans, seas, coastal and inland waters” prin prisma istoriei domeniului maritim în țara noastră”, a subliniat dr. Ing. Noel-Mircea ZUS, coordonatorul proiectului în cadrul Universității Maritime din Constanța.
„Noaptea Cercetătorilor este o manifestare care definește una din componentele esențiale ale activității într-o universitate. Partea de cercetare este esențială în activitatea tuturor celor care lucrează în academie, într-o universitate, și datorită acestui fapt suntem implicați în promovarea acestui proiect. Ce înseamnă Noaptea Cercetătorilor pentru noi ?! – Înseamnă ca, într-o perioadă mai puțin utilizată pentru o asemenea activitate, să oferim informații despre suportul pe care universitatea îl poate asigura pentru a coagula echipe de cercetători care, în continuare, pe baza ideilor pe care le au, să obțină și rezultate, sperăm noi, notabile. Acesta este motivul pentru care suntem participanți și pentru care oferim suport în derularea acestui proiect, pentru că sperăm ca tot ceea ce se va întâmpla în continuare, să fie într-o strânsă legătură cu misiunea de cercetare pe care universitatea o are”, a completat Prof. univ. Dr. Cornel PANAIT, Președintele Senatului Universității Maritime din Constanța.
„Este recunoscut impactul pe care știința și cercetătorii l-au avut în istoria umanității. Evenimentul subliniază rolul cheie pe care îl deține un cercetător și cât de interesantă, dar și dificilă poate fi munca de cercetare. Promovat de Comisia Europeană, proiectul se adresează minţilor curioase, de la entuziaşti la sceptici, oferind o mare varietate de activităţi ştiinţifice şi educative”, a declarat Dr. Vasilica ONOFREI, specialist Relații Publice al Universității Maritime din Constanța.
Tot ca un element de noutate, anul acesta Universitatea Maritimă din Constanța deschide porțile simulatoarelor specifice domeniului maritim (Punte de Comanda de Navigație, Simulator de Motoare Navale, ECDIS – Hărți Electronice, Simulator Poziționare Dinamica, CyberSecurity Simulator, etc) și a pregătit ateliere de demonstrații științifice. Programul detaliat poate fi consultat pe site-ul instituției: https://cmu-edu.eu/noaptea-cercetatorilor/.
Partenerii naționali ai evenimentului sunt: British Council, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, EU Direct și Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă.