Noi manipulări pe Tik Tok: se închid granițele, a sosit tehnică militară în Portul Constanța

Ideea că granițele României vor fi închise și securizate cu militari și imaginile cu tehnică militară concentrată în Portul Constanța sunt false, a anunțat Ministerul Apărării Naționale duminică seară. Este al doilea astfel de mesaj în 24 de ore. 

Ministerul Apărării Naționale semnalează noi acțiuni de dezinformare în mediul online, în special în platforma TikTok, în care sunt vizate, de această dată, frontierele României și infrastructura portuară. 

„Prima dintre cele două postări identificate acreditează în mod fals ideea că granițele României vor fi închise și securizate cu efective militare, iar a doua prezintă, de asemenea fără nicio legătură cu realitatea,  tehnică militară, care nu se află în dotarea Armatei României, ca fiind concentrată în Portul Constanța – locația filmării neavând nicio legătură cu acest port, aceasta fiind o „dovadă”, pretind autorii dezinformării, a unor pregătiri de război. Toate aceste informații sunt false!”, transmite MApN duminică seară. 

Potrivit Ministerului, acestea sunt forme grosolane de manipulare care au ca scos crearea panicii. 

„Reiterăm faptul că aceste forme grosolane de manipulare și mistificare a adevărului se încadrează în mod evident în tiparul campaniilor de dezinformare susținute, în ultima vreme, de actori statali cu o agendă contrară suveranității României și împotriva NATO, având rolul de a întreține o stare de incertitudine și de a induce panica în rândul opiniei publice. Structurile de comunicare ale Ministerului Apărării Naționale vor continua să semnaleze  cazurile de dezinformare a opiniei publice, pe măsură ce aceste situații vor fi identificate”, subliniază MApN. 

Este al doilea astfel de comunicat transmis de Ministerul Apărării în 24 de ore. 

Dimineață, MApN a avertizat că înregistrări ale unor deplasări de tehnică militară, realizate în zile anterioare, sunt prezentate în mod fals ca fiind realizate în 7 decembrie.

„Tancurile şi maşinile blindate din imagini se deplasau către Piaţa Presei Libere, pentru constituirea dispozitivului de defilare care a trecut pe sub Arcul de Triumf, cu ocazia Paradei Militare Naţionale. Alte imagini distribuite masiv pe platforma TikTok surprind imagini filmate în urmă cu mai mult timp, care, în mod similar, sunt prezentate ca fiind realizate în 7 decembrie”, a transmis MApN.

Recomandare: Aplicația Tik Tok, la un pas de a fi interzisă în Statele Unite ale Americii

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Statul se împrumută din nou de la români - ce dobânzi oferă

lun dec. 9 , 2024
Statul român lansează două programe atractive pentru populație în luna decembrie 2024: titlurile de stat Fidelis și Tezaur. Acestea oferă posibilitatea de a economisi bani în condiții sigure, cu dobânzi atractive, adaptate diverselor nevoi ale investitorilor. Iată detaliile celor două programe. Fidelis: Investiții flexibile cu listare la bursă Titlurile Fidelis […]

V-ar putea interesa și: