Nordis Group o numește pe Mihaela Alsamadi în funcția de Head of HR

Nordis Group o numește pe Mihaela Alsamadi în funcția de Head of HR

Nordis Group, dezvoltator specializat în ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, își mărește echipa de profesioniști numind-o pe Mihaela Alsamadi în funcția de Head of HR Nordis Group.

Din noul rol, Mihaela Alsamadi va coordona activitatea de resurse umane, cu focus pe procese diverse, printre care managementul talentelor, recrutare, retenție, comunicare internă și externă ce vizează activitatea de HR, compensații și beneficii, precum și procese operaționale.

„Mă alătur echipei Nordis cu mult entuziasm și energie. Misiunea mea este să susțin creșterea accelerată a companiei printr-o viziune integrativă de HR. Cred că o cultură a performanței se realizează printr-o strânsă colaborare cu partenerii din business și prin inițiative de HR relevante, de aceea sunt încântată să pun în aplicare cele mai bune practici deprinse în mai bine de 10 ani de experiență în domeniul resurselor umane”, a precizat Mihaela Alsamadi, Head of HR Nordis Group.

Mihaela Alsamadi are o experiență acumulată în companii internaționale de renume din industria IT, precum 2Checkout, Verifone, UiPath și Avira. Mihaela a coordonat echipe responsabile de toate procesele de HR, la nivel global. Totodată, a implementat strategii de recrutare și employer branding la nivel local și regional. În tot acest timp, a fost un partener dedicat pentru echipele de management, oferind consiliere pe toate ariile ce vizează activitatea de resurse umane. 

„Continuăm procesul de recrutare a unor oameni extrem de talentați pentru pozițiile cheie din companie. Alăturarea Mihaelei Alsamadi în echipa de management Nordis Group reprezintă un câștig semnificativ pentru companie și susține obiectivele de amploare și dezvoltarea accelerată, atât la nivelul inițiativelor de business, cât și la nivelul extinderii echipei, pe care le avem în plan în perioada următoare”, a declarat Emanuel Poștoacă, Președinte și Fondator Nordis Group.

Despre Nordis Group

Nordis Group reprezintă un grup de firme fondat în România, cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea imobilelor și ansamblurilor premium. Grupul de firme Nordis este format din 7 entități: Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Architecture, Nordis Hotels, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Travel și Nordis Property Management.

Vă recomandăm și: Nordis Group va inaugura, în prima parte a anului, hotelul din Mamaia. Vânzări mult peste așteptări


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Raed Arafat: „Avem o tendinţă de descreştere, cel puţin la rata de pozitivare putem vorbi de un platou acum”. Cum va fi de Paște

joi feb. 10 , 2022
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat că în România există o tendinţă de descreştere a numărului de cazuri, iar în privinţa ratei de pozitivare se poate vorbi de un platou. Arafat a subliniat că cifrele scad, cu excepţia secţiilor de ATI, unde continuă o uşoară creştere. […]
raed arafat

V-ar putea interesa și: