Noul Cod Rutier al Italiei este RASIST? „Suntem vânați de autorități, se alimentează xenofobia”, spun românii

Codul rutier italian a fost schimbat, iar reprezentanții românilor care trăiesc în Italia spun că a început „vânătoare” împotriva lor și că, dacă lucrurilor vor continua, tot mai mulți români vor părăsi peninsula.

Noul cod rutier italian s-a schimbat interzice circulaţia vehiculelor înmatriculate din străinătate, mai mult de 60 de zile. Dacă vor totuşi să le păstreze, cei vizaţi vor plăti taxe mari. Mai mulţi români din Italia, care şi-au luat maşini şi le-au înmatriculat aici au fost deja opriţi de poliţie.

Andi Radiu, jurnalist Gazeta Românească Italia, a spus, citat de ProTV: „Din informaţiile noastre sunt câteva zeci de români care au fost opriţi până acum, cărora li s-a retras certificatul de înmatriculare, au primit amenzi şi nu au avut dreptul să se deplaseze cu maşina decât până în parcare.”

„L-a tras pe dreapta, iniţial i-a dat amendă 60 de euro. I-a confiscat maşina. Apoi a plătit 350 de euro pentru parcare şi tot.”, a spus un român din Italia.

Românii au la dispoziţie180 de zile să îşi înmatriculeze maşina în Italia, timp în care nu au voie să conducă. A doua variantă este să îşi aducă maşina acasă. Înainte de asta, trebuie însă să ceară de la Poliţia Rutieră din Italia un document pentru a părăsi ţara fără să fie amendaţi din nou.

Silvia Dumitrache, activist civic în Italia: “Asigurarea pe care o închei în Italia în primii ani e foarte scumpă.”

Dacă după perioada de graţie nu se pun la punct cu actele, maşina va fi pusă sub sechestru, iar proprietarul va fi amendat cu până la 7.000 de euro. Aşa că în următoarele 6 luni, România ar putea fi invadată de maşini aduse din peninsulă.

Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia, spune că și în anul 2010, pe teritoriul Italiei începuse o campanie împotriva romanilor, fiind sechestrate mai multe mașini cu numere românești, proprietari fiind românii rezidenți de mai mult de un an în Italia.
La inițiativa ziaristului VLADIMIRO POLCHI – “La Repubblica”, aceasta făcut o investigație: la momentul respectiv, a descoperit că companiile de asigurări au un comportament rasist în relația cu cetățenii europeni (in cazul de fată, cu românii) aplicând tarife majorate comparativ cu italienii )
https://www.repubblica.it/…/assicurazioni_immigrati-4453856/)

Ulterior, în anul 2012, inspirați de investigația mai sus menționată, “Associazione Studi Giuridici sull’Imigrazione” a denunțat Italia la Comisia Europeană, cerând demararea procedurii de infringiment împotriva Italiei. http://briguglio.asgi.it/…/febbraio/esp-asgi-comm-ue-rca.pdf

„Modificarea Codului Rutier italian, în conformitate cu Legea nr. 132 privind convertirea în lege, cu modificări, a Decretului-Lege nr. 113 din 4 octombrie 2018 din punctul meu de vedere, este in continuare cu tentă rasistă și îngrădește dreptul de liberă circulație. Situația cu asigurările este aceeași din 2010 și din acest motiv, cred că inițiatorii acestei legi fac jocurile companiilor de asigurări. Dacă se va continua “vânătoarea”, vor fi mari probleme, vom avea victime ale unor abuzuri și se va alimenta un sentiment xenofob în relația dintre forțele de ordine din Italia și cetățenii români. Sunt deja mărturii, prin care poliția, carabinierii aplică cu multă satisfacție aceste sancțiuni și încasează amenzi pretinzând bani cash. Asta înseamnă că am devenit o resursă importantă pentru administrațiile din Italia: primării, etc.
Păcat că Italia se comportă în acest mod cu una dintre cele mai importante comunități de aici, a românilor.
Dacă inițiatorii legii au gândit-o și ca o formă de intimidare și descurajare, au reușit: mulți români vor părăsi Italia cu un gust amar, sentiment care va rămâne pentru totdeauna.

În calitate de președinte ARI, am făcut aceste demersuri în numele membrilor (și nu al comunității de români) și voi continua să fac toate demersurile pentru a-i proteja; voi verifica in continuare cu experți, constituționalitatea acestei legi.
Invit colegii din alte asociații să se consulte cu avocații și sa facă același lucru.”, a spus Eugen Terteleac.

Acesta crede cî în Parlamentul European trebuie discutat cu urgență problema rasismului de stat al Italiei în relația cetățenilor membri UE.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.