Noul spital din Năvodari, loc pentru spălat mașina

Noul spital din Năvodari a ajuns loc pentru spălat mașina.

Cineva care locuiește în zonă a atras faptul că a devenit deja un obicei ca diverse persoane să vină și să-și spele mașina în curtea instituției.

„Le spală la dos, să nu vedem, doar că apa vine pe strada Dobrogei, apoi pe strada Școlii. Nu e zi să nu avem lăturile lor”, a spus acesta.

Omul afirmă că mulți vin special să spele mașina și apoi pleacă.

Pentru exemplificare, am publicat și un colaj din fotografiile primite.

În iunie 2019, Primăria Năvodari spunea că înființarea unui spital în oraș a fost unul dintre cele mai importante și așteptate proiecte pentru cetățeni.

„Cu bucurie vă anunțăm că lucrările demarate în 2018 s-au finalizat, iar Năvodari va avea spital. Năvodarenii și turiștii vor putea beneficia de servicii medicale de calitate, în următoarele specializări: Pediatrie, Cardiologie, Stomatologie de urgență, Neurologie, Medicină Internă, Mică Chirurgie, Boli de nutriție, Dermatologie, Imagistică și Radiologie, Laborator de analize medicale, Unitate de Primiri Urgențe (Serviciul de ambulanță). Spitalul este modern, va fi bine dotat, dar vã dorim, totuşi, sã nu îi călcați prea des pragul! Sănătate maximă!”

Primăria Năvodari

Postări recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.