„Nu vor exista probleme la plata la timp a salariilor bugetarilor și a pensiilor”

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor

Ministerul Finanţelor a anunțat că nu vor exista probleme la plata la timp a salariilor bugetarilor și a pensiilor. România are o rezervă financiară suficientă pentru 4, 5 luni de zile, sau chiar mai mult, astfel că Guvernul nu discută în prezent posibilitatea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la Digi24.

„În acest moment nu discutăm despre aşa ceva (un acord cu FMI, n.r.). Avem acel buffer de care nu ne-am atins, de aceea continuăm să ne finanţăm din piaţă, şi astăzi ne-am finanţat din piaţă, când găsim condiţii bune ne finanţăm, ca să facem aceste plăţi. Păstrăm buffer-ul pentru momente dificile, acordurile cu instituţii internaţionale sunt pe ultimul loc, dacă ajungem acolo. Buffer-ul ne ajunge peste 4 luni, 4-5 luni de zile, chiar mai mult, dar nu pot să dau cifrele exacte, pentru că sunt negocieri cu pieţele”, a afirmat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a transmis că aparatul administrativ este în prima linie a luptei împotriva crizei actuale, iar membrii aparatului administrativ nu trebuie să îşi facă probleme cu privire la plata salariilor.

„În fiecare zi avem o provocare şi provocarea cea mai mare pentru Ministerul Finanţelor Publice nu o reprezintă să creştem cheltuieli, pentru că a creşte cheltuieli este uşor şi o pot face toţi. Să finanţezi aceste cheltuieli este dificil, dar nu vor exista probleme la plata la timp a pensiilor, a salariilor, a şomajului tehnic şi a altor facturi ale MFP. (…) Este important ca doctorii să ştie, poliţiştii să ştie, toţi cei care sunt astăzi în aparatul administrativ să ştie că salariul le vine la timp, oamenii care sunt astăzi în prima linie să nu aibă această grijă, să ştie că nu au această problemă. În prima linie este tot aparatul administrativ. Astăzi lupta cu criza se duce cu aparatul administrativ, care bineînţeles că nu este cel mai eficient, dar lucrăm cu aparatul administrativ, tot aparatul administrativ este în prima linie în această luptă cu criza”, a menţionat Florin Cîţu.

În context, ministrul Finanţelor a anunţat că vineri a fost ziua în care ministerul de resort a făcut cele mai mari plăţi din istorie, prin plata în avans a pensiilor pentru luna aprilie.

„Acest moment este foarte dificil din punct de vedere economic, pentru că trebuie să ne finanţăm. Pe lângă această situaţie în care este economia, cu încasări mai mici la Buget, cheltuielile cresc, dar trebuie să plătim facturile Guvernului. Am rambursat TVA de 4 miliarde în martie, rambursăm (TVA, n.r.) cu control ulterior în aprilie, avem cheltuieli mai mari – vineri a fost o zi dificilă, pentru că am plătit în avans pensii şi cred că a fost ziua în care am făcut cele mai mari plăţi din istorie de la Ministerul Finanţelor, şi a fost o zi complicată, pentru că pieţele nu funcţionează ca într-un moment normal, ca să te finanţezi pe termen scurt, rapid, şi prin surprindere, pentru că nu ştiam că o să plătim în avans, a fost o problemă de comunicare… A fost complicat, dar am reuşit”, a explicat Florin Cîţu.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Ministrul Finanțelor nu vrea ca bugetarii care stau acasă să intre în șomaj tehnic

mar apr. 14 , 2020
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că nu există la nivelul ministerului nicio discuţie despre şomajul tehnic pentru bugetari şi nu susţine un astfel de proiect. „Nu există aşa ceva în discuţie în Ministerul Finanţelor Publice şi nu este ceva ce eu aş susţine în acest moment. Astăzi este nevoie […]
florin citu