Numai zece paturi ATI pentru bolnavii de COVID-19 în toată România. Două sunt în Constanța

Numai 10 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 sunt libere la nivel naţional, iar în Bucureşti nu sunt paturi libere, conform datelor anunţate duminică de autorităţi.

„La nivel naţional există 1273 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. De asemenea, 1220 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. În Bucureşti sunt avizate de DSP 266  de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.La nivel naţional sunt libere 10 paturi ATI pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, iar în Bucureşti nu sunt paturi libere la acest moment.”, a transmis Grupul de CComunicare Strategică.

Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

„Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare”, precizează autorităţile.

Situaţia paturilor ATI destinate pacienţilor de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:Bucureşti-3, Constanţa-2, Galaţi- 1, Harghita-2, Sibiu -4.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Accident rutier în giratoriul din Inel 2, Constanța

Sun Sep 26 , 2021
În această seară, în jurul orei 19.50, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Eliberării din municipiul Constanța. „La fața locului, conform primelor cercetări, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, unul dintre acestea fiind proiectat într-un alt vehicul, […]