O aeronavă a Forțelor Aeriene Române va transporta trei ucraineni în Danemarca

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează duminică, 12 iunie, o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Rzeszów–Jasionka (Polonia) – Copenhaga (Danemarca) – Otopeni.

Astfel, trei pacienți ucraineni, în vârstă de 18, 49 și, respectiv, 50 de ani, vor fi preluați de pe Aeroportul Internațional Rzeszów-Jasionka și transportați la Copenhaga pentru tratament în unități medicale din Danemarca.

Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști ai Spitalului Clinic de Urgență București și ai Bazei 90 Transport Aerian.

 Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 9.00.

 Solicitarea de transport aerian a fost făcută de Departamentul pentru Situații de Urgență, în urma solicitării Ucrainei, în baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, prin intermediul platformei Early Warning and Response System (EWRS) – mecanism creat de Comisia Europeană pentru facilitarea transferului de pacienți din Ucraina către țările membre.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Polițiștii au testat 1.200 de șoferi ca să descopere dacă au consumat droguri sau alcool

Sun Jun 12 , 2022
Noaptea trecută, polițiștii rutieri constănțeni, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și ai altor inspectorate de poliție județene din țară au desfășurat o acțiune cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan. Astfel, aproximativ 1.200 […]