O elevă de la Mircea cel Bătrân, după ce a ajuns în Germania: „Pot spune că mi-a plăcut la școală”

A doua jumătate a lunii noiembrie a prilejuit o nouă  mobilitate a elevilor de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, în cadrul proiectului „Falsamente vero”,  finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+.

Astfel, un grup de şase elevi şi trei cadre didactice s-au deplasat la Berlin unde au realizat activităţi pe tema educaţiei pentru media şi a fenomenului fake news împreună cu colegii lor din Germania, de la Kurt-Tucholsky Oberschule şi Mediencollege Berlin, gazdele întâlnirii,  dar şi din Italia de la Istituto Istruzione Superiore “Leonardo da Vinci” din oraşul Carate-Brianza, regiunea Lombardia şi de la Istituto Istruzione Superiore “G.B. Vaccarini” din Catania, regiunea Sicilia.

În cele cinci zile de activităţi, elevii de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” au participat la activităţi de tipul escape room pe tema fake news, au vizitat un muzeu al fake news-urilor în Dresda, în cadrul Hygiene Museum, au realizat postere în echipă punând în aplicare cunoştinţele dobândite şi au realizat o expoziţie în care şi-au prezentat lucrările celorlalţi participanţi şi profesorilor prezenţi.

Dincolo de beneficiul concret, profesional al activităţilor, mobilitatea a fost şi un bun prilej de spulberare a prejudecăţilor prin interacţiunea directă cu elevii germani şi familiile acestora, elevii români fiind găzduiţi în familii, dar şi de cunoaştere a spaţiului cultural şi civilizaţiei germane. Nu în ultimul rând trebuie menţionat şi beneficiul lingvistic prin aceea că elevii români au interacţionat în limba germană cu gazdele şi în limba engleză cu elevii italieni, ceea ce a constituit un bun exerciţiu în context real, demonstrându-le, o dată în plus, importanţa cunoaşterii cât mai multor limbi străine în această lume a mobilităţii şi a schimbărilor rapide.

Întreaga experienţă a fost extrem de apreciată de către elevii de la CNMB, însoţiţi de prof. dr. Vasile Nicoară, directorul instituţiei, prof. Florentina Gheorghe – responsabila proiectului şi prof. Silvia Şoşoiu – limba engleză.

Reprezentanții CNMB au prezentat o mărturie elocventă a uneia dintre participantele la mobilitate:

„Mobilitatea Erasmus din Berlin a fost o experienţă genială! Nu mă aşteptam să mă întorc chiar atât de mulţumită de tot. Am avut noroc de o familie gazdă incredibilă cu care încă vorbesc şi cu care sper să mă mai întâlnesc. Mi-era foarte teamă de activităţile ce ţineau de şcoală; credeam că o să mă plictisească, dar n-a fost deloc aşa. Pot spune că mi-a plăcut la şcoală. Eu zic că ne-am împrietenit foarte frumos şi cu ceilalţi elevi veniţi ca noi, de exemplu cei din Italia. Mi-a plăcut ideea de mixare  a elevilor în cadrul activităţilor, a fost interesant să mai fie încă câteva fete românce ca mine, dar să nu avem nici cea mai mică idee pe unde suntem fiecare în parte. Mulţumesc pentru tot!”


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Profitul fabulos pe care îl fac în România firmele din Austria, țară care nu ne vrea în Schengen

Dum dec. 4 , 2022
Austria consideră că locul României nu este în Schengen. Afirmația este bazată pe date cel puțin discutabile, dacă nu cumva de-a dreptul false, referitoare la numărul de migranți ilegali care folosesc România pentru a ajunge în vestul Europei. Aceeași Austrie nu are însă nicio problemă să facă profituri fabuloase în […]

V-ar putea interesa și: