O fată de 15 ani, prinsă de polițiști în timp ce conducea

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol demonstrativ

La data de 19 martie a.c., în jurul orei 00.35, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat o minoră, de 15 ani, care conducea un autoturism, pe șoseaua Constanței.

Evident, aceasta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Nu au fost singurele nereguli depistate de polițiști.

Tot pe 19, în jurul orei 01.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În jurul orei 03.15, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Ghioceilor, din comuna Ștefan cel Mare, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Incendiu pe strada Baba Novac din Constanța

Dum mart. 19 , 2023
Incendiu în Constanța, pe strada Baba Novac, la blocul BN 12, la etajul al șaptelea. ISU intervine cu 3 autospeciale de stingere, 2 autoscări, o descarcerare si un SMURD. Pompierii au evacuat proprietara, care este asistata medical la ambulanta. Incendiul a fost localizat, se lucrează pentru stingere. Completare A ars […]
incendiu-baba-novac

V-ar putea interesa și: