O festivitate de nota 10 la o școală de nota 10: Gheorghe Țițeica

Școala Gimnazială Gheorghe Țițeica din Constanța a organizat, anul acesta, cea mai frumoasă festivitate de premiere a absolvenților din istoria ei, de peste 50 de ani.

Elevii de clasa a opta au avut parte de momente speciale: un pod de flori, format din colegii lor mai mici, o festivitate de premiere cu covor roșu și scenă, tocă și pelerină, baloane umplute cu heliu, cabină foto, dronă etc. A fost așa cum vedem de obicei în filme.

Au avut și puțin noroc, pentru că evenimentul a avut loc în curtea școlii și, deși se anunțase ploaie, vremea a fost superbă.

Elevii au mulțumit conducerii școlii, cadrelor didactice, dar și domnului Aurel, care îi întâmpină zi de zi, la intrare, iar profesorii le-au urat succes la evaluarea națională și în viață, convinși fiind, și unii, și alții, că au primit cea mai bună educație de care puteau avea parte.

Șefii de promoție – elevii care au terminat cu media generală 10 în fiecare an – au transmis gândurile lor la final de clasa a opta. Gânduri frumoase, de copii deștepți care, sunt convins, vor schimba în bine lumea în care trăim. Șefii de promoție din acest an sunt: Calimente Maria, Georgescu Alexandra, Manea Iulia, Nicolae Costin, Ocheșel Răzvan, Pascu Catinca, Iordache Delia, Catrangiu Tina Maria, Zahiu Ana Maria, Custara Alexandra, Gheajă Tudor-Cristian Martinescu Roxana, Parepa Andreea-Victoria.

Totul s-a petrecut cu respectarea normelor în vigoare. Nu a fost permis, din păcate, decât prezența unui singur părinte, scaunele au fost așezate la distanță, fiecare persoană care intra era verificată pe listă și, tot potrivit cerințelor ministerului, trebuia să prezinte dovada vaccinării sau faptul că a trecut prin boală sau are anticorpi.

Merită felicitări și părinții copiilor, care s-au ocupat de eveniment și care au făcut un efort pentru ca rezultatul să fie impecabil.

Nota editorului: chipurile copiilor sunt blurate intenționat.

Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.