
Compania Națională de Investiții (CNI) a aprobat începerea lucrărilor de construire pentru un nou cămin studențesc cu 167 de locuri de cazare al Universității Ovidius din Constanța (UOC), amplasat în cartierul Faleză Nord din Municipiul Constanța, a declarat rectorul, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.
Potrivit sursei citate noua investiție, în valoare de 4.515.544 euro, din care 3.019.262,85 euro este contribuția CNI și 332.213,92 euro reprezintă cofinanațarea asigurată de universitate, va avea 83 camere cu două paturi şi una single, clădirea, cu şase niveluri, dintre care cinci cu camere de locuit, urmând să fie edificată în perimetrul complexului de cazare studenţesc al UOC.
„Universitatea a pus la dispoziția CNI suprafața de 2.951 mp şi urmează ca, în cel mai scurt timp, să înceapă lucrările de construcţie la noul cămin iar camerele, proiectate cu băi proprii şi balcoane, urmează să fie dotate cu facilităţi uzuale de cazare precum paturi, birouri de studiu, dulapuri şi frigider”, a precizat rectorul Dan Marcel Iliescu, printr-un comunicat de presă.
La demisolul clădirii va funcţiona o spălătorie cu uscătorie şi călcătorie de rufe, cabinet medical, arhivă, cameră de curățenie, spații de depozitare, bibliotecă multimedia şi o sală socializare.
De asemenea, toate nivelurile cu spaţii de locuit sunt proiectate cu acces la ascensoare pentru studenți și pentru persoanele cu dizabilități, zonă pentru recreere şi informare, sală de lectură, sală de mese cu chicinetă, iar la parter va funcţiona recepția cu portar, biroul administrativ, un foaier, cabinet medical şi o sală de ședințe.
Conform contractului, cea mai mare parte a investiţiei este asigurată de Guvernul României, prin CNI iar universitatea finanţează lucrările pentru: amenajarea terenului şi protecția mediului, pentru realizarea platformelor trafic ușor, a rigolelor şi terasamentului, aleilor de acces și trotuarelor cu borduri, demolări şi gardul de împrejmuire, zona verde, branșamentele pentru apă, rețele de incintă, canalizare menajeră de incintă şi gaze, iluminatul exterior, instalații sanitare și de stingere incendiu, utilaje și echipamente tehnologice și funcționale, organizare de șantier, studii de teren, documentaţii tehnice, proiectare, consultanţă şi asistenţă tehnică.
„Proiectantul general este Metroul S. A. iar execuţia lucrării a fost atribuită S. C. Mobitom S. R. L.”, se arată în comunicatul de presă al UOC.
E o greșeală în comunicat. SC Mobitom SRL nu există. Exisa, în schimb, până la un moment dat, SC Mobitom SA. Potrivit Confidas.ro, firma are o nouă denumire, Tomis General Contractor S.A. A avut o cifră de afaceri de 19 milioane lei în 2019 și aproape 50 și contracte publice. Acționar principal este SC Five Holding SA, cu 98,67% din acțiuni.
SC Mobitom SAa fost implicată în proiectul locuinţelor ieftine pentru tineri şi a câştigat, în 2008 şi în 2009, numai de la Primăria Constanţa, licitaţii în valoare de aproape 2.300.000 de lei, fără TVA. Asta ca să nu mai punem la socoteală numeroasele contracte cu CJC-ul condus de Nicuşor Constantinescu, dar şi cu instituţiile subordonate Primăriei sau Consiliului Judeţean. Nu trebuie să uităm nici faptul că în portofoliul companiei se numără proiecte precum fântânile arteziene din Constanţa, Aqua Magic, reabilitarea Delfinariului şi Spectrum Residence. Firma a fost controlată de defunctul Gheorghe Oancea, care avea în portofoliul său şi afaceri precum On Plonge, Plonge Prest, Plonge, Shark şi Five-Holding.