O firmă din Iași cu patron american vrea să construiască un ansamblu rezidențial în comuna Mihail Kogălniceanu

Comunele din jurul Constanței sunt din ce în ce ma interesante pentru cei care vor să investească în ansambluri imobiliare.

Este și cazul localității Mihail Kogălniceanu, care nu se află foarte aproape de Constanța.

Firma SC Bella Licca Interantion SRL, alături de o persoană fizică, Cristian-Gigi Varvara, a elaborat un PUZ pentru introduce în intravilan un teren unde ar urma să se construiască un ansamblu rezidențial, de comerț și servicii.

Suprafața terenului este de 117.500 metri pătrați.

Documentele au ajuns la Agenția pentru Protecția Mediului.

„Prezenta documentatie are ca obiect demonstrarea oportunitatii realizarii PLANUL URBANISTIC ZONAL si REGULAMENTUL DE URBANISM pentru terenul din com. Mihail Kogalniceanu parcele: A484/1/8; A484/1/7/1/2; A484/1/7/1/1, in vederea reglementarii terenului aflat in proprietate privata a persoanelor fizice sau juridice. Conform P.U.G. COM. MIHAIL KOGALNICEANU terenul se afla in extravilanul localitatii, fiind nereglementat. Strategia de dezvoltare economico-socială locală, prin consolidarea resurselor existente, furnizează localitatii stabilitate şi extindere economică solidă. Dezvoltarea investiţiilor locale presupune crearea unui climat care să atragă şi investiţii externe, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra comunităţii, prin creşterea ofertei de noi locuri de muncă direct create, si cresterea veniturilor.

În partea de Sud a loc. Mihail Kogalniceanu, pe terenul studiat exista posibilitatea reglementarii cadrului necesar pentru crearea unei noi zone rezidentiale cu comert si servicii. Accesul la noua zona lotizata se propune a se realiza din De451, ce limiteaza terenul studiat spre nord”, se arată în memoriul depus la APM.

PUZ-ul zonei. Sursă foto: Primăria Mihail Kogălniceanu

In functie de noua politica de dezvoltare urbana a administratiei locale, se considera necesar a se rezolva in cadrul Planului Urbanistic Zonal urmatoarele obiective principale:

  • reconsiderarea structurii functionale si realizarea unui cadru urbanistic adaptat la cerintele beneficiarului si prevederilor P.U.G., exprimand in forme specifice continutul si personalitatea zonei nou create;
  • asigurarea constructiilor si amenajarilor necesare noilor functiuni;
  • acestea vor cuprinde o zona cu locuinte individuale / cuplate si insiruite cu regim de inaltime maxim P+2E, o zona de comert si servicii cu regim de inaltime maxim P+4E, o zona de activitati sportive si o zona de spatii verzi amenajate – parc central.
  • circulatii carosabile si pietonale noi propuse ;
  • locuri de parcare.
Modul de ocupare al terenului. Sursa: memoriu APM

SC Bella Licca Interantion SRL are sediul în Iași și are ca obiect de activitatea comerțul cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine. În 2021 a avut o cifră de afaceri de 4.089.630 lei, un profit net de 2.160.614 lei, datorii totale de 11.210.375 lei și un singur angajat. Potrivit Confidas.ro, asociat unic și administrator este  un cetățean american, Streidel Brian. Mai este asociat în firma American Grand Shop din Iași și a deținut și o firmă în Constanța, care este radiată: Bestvintage SRL.

Numele Cristian-Gigi Varvara apare în firma BBC Trio Invest SRL, tot din Iași, care se ocupă de dezvoltare (promovare) imobiliară. A avut în 2021 o cifră de afaceri de 1.104.633 lei, un profit net de 730.550 de lei și niciun angajat. Acesta deține și 5% din American Gradnd Shop, alături de Streidel Brian.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un deputat acuză: „Compania Națională de Investiții face jocurile electorale murdare ale lui Vergil Chițac”

mar feb. 21 , 2023
Sala Polivalentă din Constanța, construită de CNI trebuia finalizată în vara anului 2021. Suntem în februarie 2023 și construcția a ajuns abia la 55%. De aceea, un deputat acuză Compania Națională de Investiții (CNI) că face jocurile lui Vergil Chițac. „CNI anunță că antreprenorul nu lucrează deoarece e iarnă și […]
sala-polivalenta-constanta

V-ar putea interesa și: