O fundație elvețiană vrea să integreze migranții din Constanța prin sport

În 2017, 4.820 de persoane din state precum Irak, Siria, Afganistan, Pakistan, Iran etc. au solicitat acordarea protecției internaționale din partea statului român, în 1309 cazuri fiind recunoscut statutul de refugiat sau acordată protecție subsidiară.

În prima jumătate a anului 2018, doar 899 de persoane au solicitat azil în România, în 282 de cazuri fiind acordat azil. Numărul total al străinilor beneficiari ai protecției internaționale cu documente valabile la data de 30 iunie 2018 se ridică la 4070, din care 23% sunt copii și tineri cu vârsta între 0 și 17 ani.

Terre des hommes (Tdh) recunoaște copiii ca fiind primii care suferă în perioade de război, dezastre naturale și din cauza sărăciei. Astfel, Tdh a ales drept una dintre prioritățile sale la nivel mondial drepturile copiilor și tinerilor afectați de migrație, în special dreptul lor la protecție. Mai mult, Fundația Terre des hommes este una dintre principalele organizații neguvernamentale internaționale care, prin proiectele sale, promovează beneficiile sportului ca mijloc de îmbunătățire a sănătății psihice și de inducere a unor rezultate sociale pozitive în rândul populațiilor vulnerabile, strămutate și migrante / refugiate.

Mulți români nu au avut niciodată un contact direct cu refugiații, nu-i cunosc personal. Dorim să apropiem aceste comunități și să creștem gradul de înțelegere reciprocă“, explică Kirsten Theuns, delegat Tdh pentru România și Ucraina.

Unul din instrumentele prin care Tdh pune în practică viziunea sa este proiectul „Move together” – Sportul ca instrument de integrare și incluziune socială a refugiaților, derulat pe parcursul anului 2018, care intenționează să contribuie la o mai bună incluziune socială a refugiaților în societatea românească, prin sport și alte activități. Proiectul se adresează atât femeilor, copiilor, tinerilor refugiați, cât și majorității din comunitatea locală și este implementat în București și în Constanța, cu intenția să:

– îmbunătățească înțelegerea, respectul și toleranța dintre refugiați și comunitățile gazdă,

– mărească deschiderea cu privire la tradițiile, obiceiurile și culturile diferitelor comunități etnice,

– reducă stigmatizarea și discriminarea față de refugiați din partea comunității gazdă.

Atât copiii refugiați, cât și cei nativi în România vor participa la evenimentele noastre sportive care promovează jocul, fair-play-ul, nediscriminarea, diversitatea și incluziunea. Acest lucru le va oferi posibilitatea de a comunica, de a coopera și de a învăța unul de la celălalt, de a-și spori încrederea în sine și de a-și face prieteni”, mai spune Kirsten Theuns.

Activitățile principale ale proiectului sunt:

– Formarea a 32 de femei refugiate și din comunitatea gazdă, din București și Constanța, în metodologia Mișcare, Joc și Sport, dezvoltată de Terre des hommes. Metodologia utilizează jocurile și sportul pentru învățarea experențială, participarea și transferul de competențe de la adulți la copii, prin oferirea de sprijin psiho-social;

– Organizarea a 4 evenimente sportive, în București și Constanța, care vor reuni peste 120 de copii, părinți, profesori, reprezentanți ai unor cluburi sportive etc;

– Publicarea unei broșuri cu studii de caz, care va include rezultatele proiectului și experiențe de viață ale femeilor refugiate;

– Elaborarea unui scurt ghid privind organizarea viitoarelor evenimente psihosociale pentru refugiați;

– Organizarea a 2 mese rotunde cu reprezentanți ai asociațiilor sportive din București și Constanța;

– Organizarea unei conferințe pentru creșterea gradului de conștientizare și împărtășirea de bune practici cu privire la integrarea refugiaților prin activități sportive.

Am învățat jocuri noi, cum să fiu mai activă și să-i accept pe ceilalți. Este interesant să afli despre obiceiuri și tradiții din țări precum Siria, Sudan, Iran sau Palestina și să descoperi că unele jocuri sunt practicate de copii din toate culturile.”, declară o participantă la instruire.

Proiectul Move Together – “Sportul ca instrument de integrare şi incluziune socială a refugiaților”, EAC / S16/2017 este finanțat de Comisia Europeană.

Terre des hommes este cea mai importantă organizație elvețiană de ajutorare a copiilor. Fondată în 1960, organizația participă anual la eforturile internaționale de a îmbunătăți calitatea vieții a milioane de copii vulnerabili din întreaga lume. Fundația a avut o prezenta neîntreruptă în România începând din anul 1992, contribuind la îmbunătățirea sistemului de protecție a copilului, reforma asistenței sociale și facilitarea participării copiilor la dezvoltarea propriei comunități.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.