O groapă din Constanța a împlinit trei luni. Constănțenii au sărbătorit-o

Una dintre gropile care dă de furcă șoferul a împlinit trei luni. O așa ocazie trebuia sărbătorită cumva. Un constănțean a adus o prăjitură, a pus cifra trei pe ea și a lăsat-o deasupra gropii, de aniversare.

„Sărbătorim doar 3 luni de la acest crater apărut pe străzile noastre magnifice, mai exact pe strada Baba Novac între strada Frunzelor și Dorului”, a scris acesta pe grupul de Facebook Info Trafic A2 și Constanța.

Groapa era destul de greu vizibilă. Tot un constănțean a avut ideea să o vopsească, fapt care a ajutat miile de șoferi care circulă zilnic pe strada Baba Novac, una dintre cele mai circulate din Constanța, pe unde trece și o linie de transport în comun.

Desigur, repararea unei gropi e o sarcină prea mică pentru cei care conduc orașul, care au planuri mult mai mari. Au promis că vor schimba modul cum arata Constanța, că o vor face altfel.

Baba Novac este strada pe care viceprimarul Ionuț Rusu a avut ideea de a amplasa niște opritoare la o trecere de pietoni. S-au format cozi kilometrice. Într-un final, primăria și-a dat seama de prostia pe care a făcut-o și le-a scos. Evident, fără să-și ceară scuze.

Din păcate, nu e singura zonă plină de gropi. Locuitorii din cartierul Compozitorilor au reclamat în mai multe rânduri craterele apărute pe strada Constantin Bobescu, în urma unor lucrări de amatori efectuate de Confort Urban.

Reamintim că primarul Constanței are domiciliul în Eforie.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

2 comentarii la “O groapă din Constanța a împlinit trei luni. Constănțenii au sărbătorit-o

  1. Ati putea sa ne reamintiti sa nu mai fie votat. De cat timp stau bulevardele ” raschetate” ? De cate ori s-a blocat Vlaicu intre Jumbo si Kaufland? Dar la Dacia?

  2. Groapa aia are foarte multi verisori raspanditi prin tot orasul. Asta e mic copil pe langa ce cratere am vazut.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Dumitru Dinu, fost rector al UMC: „Fac apel la comunitatea academică a UMC să respingă cu fermitate această nouă tentativă de desființare a instituției. Iar inițiatorii să-și asume responsabilitatea demersului și a eșecului său”

sâm nov. 12 , 2022
Dumitru Dinu, fost rector al Universității Maritime Constanța timp de peste un deceniu, a adresat o scrisoare deschisă comunității academice a Universității Maritime din Constanța. Vă invităm să o citiți.               “Stimați colegi,               Surprinzătoarea veste a posibilei desființări a UMC m-a determinat să ies din izolarea autoimpusă față de mass-media odată […]
Dumitru Dinu, rector al UMC între anii 1993 și 2004