O lege care vine în sprijinul persoanelor cu boli și afecțiuni alergic, blocată de funcționari

Cristina Dumitrache, deputat PSD

Proiectul de lege privind protecția drepturilor persoanelor cu boli și afecțiuni alergice a devenit Legea 4/2021. A fost adoptată, promulgată în luna ianuarie a acestui an și publicată în Monitorul Oficial. A urmat tot parcursul legal obligatoriu pentru a putea fi implementată și pentru a putea veni în sprijinul milioanelor de pacienți care au nevoie de această lege.

În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Educației și Cercetării au obligația să elaboreze norme metodologice de aplicare a acesteia.

„Au trecut 10 luni în care reprezentanții Guvernului nu au schițat nicio intenție de a emite aceste norme. În ciuda interpelărilor repetate pe care le-am făcut, în ciuda tuturor insistențelor, ba chiar și în ciuda faptului că am sesizat inclusiv Avocatul Poporului.”, a precizat inițiatoarea legii, deputatul PSD Cristina Dumitrache.

„Nu am aflat nici până acum care este motivul acestei tergiversări . De ce o lege adoptată în Parlament zace în sertarele unor funcționari și nu există disponibilitatea și bunăvoința de a se emite normele metodologice prin care se va aplica și va veni concret în ajutorul pacienților.”, a mai spus aceasta.

Mai multe despre birocrația guvernamentală care îngroapă din fașă orice demers bun făcut pentru români aflați din linkul de mai jos.

https://www.digi24.ro/special/statul-la-stat/statul-la-stat-cum-blocheaza-functionarii-o-lege-care-nu-le-convine-desi-a-fost-votata-in-parlament-si-promulgata-de-presedinte-1707493

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Facebook, și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.