O locuitoare din Zona Peninsulară spune că Ambulanța nu a fost lăsată să intre. Lucrurile nu stau deloc așa

Am primit o sesizare pe adresa redacției care spunea că o ambulanță nu a fost lăsată să intre în zona peninsulară.

Mesajul doamnei care ne-a scris e mai lung. Îl redăm mai jos.

„Va scriu sa va relatez ca azi noapte un vecin a chemat ambulanța în Zona Peninsulara Constanta și ambulanta nu a fost lăsată să între la bariera de la Lupoaica, medicul și asistenta au carat aparatura și medicamentele pe jos, au lăsat ambulanta în parcarea stradala dintre Poarta 1 și Poarta 2 și au venit pe jos. Cum este posibil așa ceva? Suntem paziti ca niște infractori cu Poliția și s-a instalat o barieră abuziv de pe 15.11.2021, nu este lăsată să între ambulanta, masina de butelii, masina mortuara, mașinile de aprovizionare pentru restaurantele, hotelurile și afacerile din zona, taxi, uber, curierii, s-au instalat semne de interzis și ridicare a mașinilor dacă sunt parcate pe străzile zonei, nu avem voie în zona cu mai mult de o masina pe apartament, nu exista locuri de parcare pentru zona Peninsulara, nu s-au construit locuri de parcare, suntem izolati de restul orasului si hartuiti de peste o saptamana, ni se ridica masinile de pe străzi de către Confort Urban cu toate ca platim taxe si impozite pentru tot ce avem!

Suntem acuzați ca nu știm cum este în alte tari civilizate, ca suntem comozi și nu mergem pe jos, dar noi locuitorii Zonei Peninsulare suntem cei mai interesați ca aceasta zona să fie așa cum o visează unii, dar fără a construi locuri de parcare Primăria nu face altceva decat sa distruga afacerile din zona și să facă viața locuitorilor zonei un calvar, fără nici un pic de respect pentru viețile și afacerile oamenilor. 

Sa nu lași ambulanța sa meargă la o urgență este un abuz extraordinar și dacă nu ajunge la timp, este chiar o crimă!”

În realitate, lucrurile nu au stat deloc așa. Am cerut lămuriri reprezentanților Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța, care ne-au răspuns în scurt timp.

„Colegilor mei le-a fost permis accesul, dar pentru a intra cu ambulanta, trebuiau sa ocolească si atunci, fiind foarte aproape de adresă, au ales sa meargă la caz, să vadă pacientul si apoi, daca era nevoie, ambulanțierul aducea ambulanta la adresa. Deci nu au fost probleme.”, ne-a declarat dr. Claudia Tatarici.

Echipajul de la Ambulanță au mers pe jos cel mult 100 de metri.

Vă recomandăm și:

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

2 comentarii

  • Doamna dr. Claudia Tatarici normal ca va apara institutia pentru care lucreaza, dar normal este ca ambulanta sa parcheze in fata domicliului persoanei afectate, nu este normal ca persoanlul de pe ambulanta sa care efectiv echipamentul pe jos 100m si daca era nevoie sa fie transportata persoana la spital pe targa, ei trebuiau sa il care pe brate? Sau sa mearga repede la amulanta sa incerce sa o aduca in fata locuintei, ar fi pierdut timp pretios pentru viata pacientului. Din cazua stalpisorilor instalati de Primarie pe toate stradutele din Zona Peninsulara, plus barierele de la Lupoaica si Hotel Palace, suntem efectiv izolati aici si ne este pusa viata in pericol in caz de nevoie a unei ambulante sau pompieri. Sa ne fereasca Dzeu de vreo urgenta medicala sau vreun incendiu, nu ajung la timp! Primaria Constanta se va face vinovata de ceea ce se intampla! Regulamentul Zonei Peninsulare este un abuz si o ilegalitate, si sa nu se intample nimic mai grav, ca vor raspunde, noi locuitorii din Zona Peninsulara nu vom sta cu bratele incrucisate in fata acestor abuzuri!

  • Simplul fapt că Ambulanța confirmă că angajații ajung mai repede pe jos decât să ocolească cu ambulanța spune cât de eficientă ar fi intervenția într-un caz de urgență reală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.