O mare parte a municipiului Constanța și 5 localități din județ vor rămâne fără apă în perioada 20 – 22 septembrie 2022

În perioada 20 septembrie 2022, ora 22.00 – 22 septembrie 2022, ora 10.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palasdin municipiul Constanța se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și de realizare a unui by-pass. Acestea sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL32 – „Reabilitare conducte aducțiune Constanța” în valoare de aproape 40 milioane lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Tot în intervalul de timp menționat, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelelor de distribuție din municipiul Constanța, în alte 10 puncte de lucru unde se vor monta 6 vane de legătură, cu diametre cuprinse între 150 și 800 mm, și debimetre pentru măsurarea și reglarea presiunii. Aceste investiții se vor executa din fonduri proprii și sunt necesare pentru pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă și evitarea producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas; 
  • Cartierele Brătianu și Medeea;
  • Zona industrială;
  • Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
  • Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
  • Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
  • Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
  • Cartierul Faleză Sud;
  • Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
  • Zonele Baba Novac și Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest.
  • Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Eforie Nord și Techirghiol.

Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate varia de la 6 până la 9 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului împreună cu formațiile de lucru ale RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.”, au precizat reprezentanții RAJA SA.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

USR face un parc în Faleză Nord

vin sept. 16 , 2022
Proiectul USR, care prevede realizarea unui parc în cartierul Faleză Nord din Constanța, prinde contur. Reprezentanții partidului au declarat că a fost semnat contractul pentru realizarea Studiului de Fezabilitate destinat parcului. Acesta se va întinde pe o suprafaţă de 11.500 de metri pătrați (între zona Santa Maria Bay și ansamblul […]

V-ar putea interesa și: