O mașină a luat foc după ce a intrat în porțile ambasadei Rusiei din București. Șoferul a murit

Foto: Facebook / Tudor Bogdan Teodorescu

O mașină a intrat în porţile ambasadei Rusiei la Bucureşti, miercuri dimineaţă. Automobilul a luat foc, iar şoferul a murit.

„În această dimineaţă, în jurul orei 06.00, a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit şoseaua şi s-a lovit de gardul unei reprezentanţe diplomatice. Conducătorul auto este decedat şi a fost nevoie de intervenţia colegilor pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism”, anunţă Poliţia Capitalei.

Au fost impuse restricţii rutiere pe şoseaua Kiseleff, pentru desfăşurarea cercetărilor la locul incidentului.  

VIDEO – Tudor Bogdan Teodorescu

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a acest eveniment.

Foto: Facebook / Tudor Bogdan Teodorescu

Bărbatul care a intrat cu maşina în porţile Ambasadei Rusiei la Bucureşti ar fi fost identificat ca fiind Bogdan Drăghici, şeful asociaţiei TATA, condamnat pentru că şi-a abuzat sexual fiica.

Surse din anchetă afirmă că bărbatul ar fi fost identificat ca fiind Bogdan Drăghici, fost şef al asociaţiei TATA, scrie News.ro.

Bărbatul a fost condamnat pentru că şi-a abuzat sexual una dintre fiice.

Maşina, înmatriculată în Bucureşti, aparţinea tatălui bărbatului.

Bogdan Drăghici a postat luni pe Facebook un text de sprijin faţă de ucraineni.

“Şi eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toţi ucraineni, până când se va sfârşi definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire! Pare atât de departe primăvara lui 2019, când mi-am serbat ziua de naştere la Kiev, într-o metropola strălucitoare, populată de oameni fericiţi să savureze o primăvară superbă. Eram acolo cu fiica mea la un turneu de scrimă şi încercam să îmbinăm utilul cu plăcutul, trecând în revistă în timpul liber atractiile turistice ale capitalei Ucrainei”, a scris el.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Constănțeni amendați cu aproape 200.000 de lei de Poliția Locală pentru că nu păstrează curățenia

Wed Apr 6 , 2022
Săptămâna trecută, Direcția Generală Poliția Locală Constanța a desfășurat mai multe activități specifice care au avut ca scop verificarea respectării legislației în domeniul protecției mediului și a gestionării deșeurilor. „Din nou, polițiștii locali și-au îndreptat atenția asupra modului în care cetățenii predau gunoiul menajer către operatorul de salubritate, dacă se […]
Constănțeni amendați cu aproape 200.000 de lei de Poliția Locală pentru că nu păstrează curățenia

V-ar putea interesa și: