O nouă zonă de agrement va fi amenajată în Constanța

O zonă de agrement va fi amenajată în zona Brătianu, pe un teren care a intrat în domeniul public al municipiului Constanța

Primăria Municipiului Constanța a făcut demersuri pentru trecerea din domeniul privat în domeniul public a terenului situat în zona Cora Brătianu. Odată intrate în domeniul public al municipiului Constanța, terenurile nu mai pot fi înstrăinate.

Astfel, prin H.C.L. nr. 513/2023 s-a aprobat apartenența terenului situat la intersecția dintre strada Cumpenei și bulevardul I.C. Brătianu, cu suprafața de 5.580 mp și a terenului situat pe strada Cumpenei, nr. 61 C, cu suprafața de 2.177 mp, la domeniul public al municipiului Constanța, cu destinația de spațiu verde.

În vederea unei utilizări mai eficiente a terenurilor, departamentul de specialitate  din cadrul Primăriei a realizat documentația necesară pentru procedura de alipire a acestora. În luna martie a acestui an proiectul de hotărâre a fost aprobat de consilierii locali. Terenul cu o suprafață de aproximativ 8.000 de metri pătrați a intrat în circuitul public, fiind redat comunității.

Zona va fi valorificată în interesul constănțenilor, vor fi amenajate spații pentru petrecerea timpului liber.

Trecerea terenurilor aflate în domeniul privat al municipiului Constanța în domeniul public, cu destinația de spațiu verde, reprezintă una dintre prioritățile administrației locale.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

3 comentarii la “O nouă zonă de agrement va fi amenajată în Constanța

  1. Zona încadrată între întrarea Semănătorului și intrarea Câmpului, ocupată abuziv, fără acte , unde se încadrează?…ce aveți de gând cu acele locuri din evul mediu??!!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cătălin Chivu, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Cobadin, își propune reorganizarea aparatului administrativ pentru transparența decizională dar și finalizarea unor proiecte importante

joi mai 23 , 2024
La alegerile locale din data de 9 iunie, Filiala Constanța a PNL îl susține pentru funcția de primar al comunei Cobadin pe Cătălin Chivu. Candidatul liberal are experiență în administrație, fiind, din anul 2020, viceprimar al comunei Cobadin. În această perioadă, Cătălin Chivu a fost ancorat în comunitate, fiind în […]

V-ar putea interesa și: