O patiserie Paul dintr-un mall bucureștean, amendată cu 20.000 de lei de ANPC

În urma acțiunii de control desfășurată de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov, coordonate de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) Mihai Culeafă, la Patiseria Paul din mall-ul bucureștean Promenada, aparținând companiei Moulin D’Or SRL, au fost constatate nereguli care au determinat aplicarea mai multor sancțiuni.

Nu m-aș fi gândit niciodată că secretele patiseriei franțuzești sunt mucegaiul, rugina și, în general, lipsa de igienă.

Dacă la dimensiunea acestui operator economic așteptările sunt foarte mari, iată că realitatea le contrazice.

În speranța că mesajul va fi transmis în întreaga rețea, sper ca următoarele prăjituri să aibă ca ingrediente doar cele de pe etichete, lipsind cele care ne-au cutremurat în acțiunea de control” – Mihai Culeafă, vicepreședinte ANPC.

Echipa de control a sancționat operatorul economic, urmare a celor constatate, cu:

  • amenzi contravenționale în valoare de 20.000 lei
  • măsuri complementare constând în:
  • oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a unor produse alimentare neconforme, în valoare totală de 3.700 Lei
  • oprirea temporară a prestării servicilor operatorului economic până la remedierea deficiențelor.

Abaterile înregistrate de comisarii CRPC București-Ilfov au fost:

  • utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu grad mare de uzură, rugină și acumulări de lichide
  • utilizarea unor grătare de expunere neigienizate corespunzător, prezentând pericolul contaminării produselor expuse pe aceste dispozitive spre comercializare.
Zen Residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

RAJA anunță o lucrare programată în municipiul Constanța, în noaptea dintre 24 și 25 iunie

Thu Jun 23 , 2022
RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile de vineri – 24 iunie 2022, ora 22.30, până sâmbătă – 25 iunie 2022, ora 05.00, în vederea executării lucrărilor de sectorizare prin montarea unor vane de legătură la nivelul sistemului de alimentare cu apă potabilă, de pe bd. Tomis (sens giratoriu Palazu […]