O persoană fizică a fost amendată pentru că postările pe Facebook nu au respectat regulile GDPR

primaria constanta facebook

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la o persoană fizică și a constatat săvârșirea a două contravenții referitoare la Regulamentul General privind Protecția Datelor sau GDPR, cum mai este cunoscut, după acronimul în engleză.

Ca atare, persoana fizică, în calitate de operator, a fost sancționată contravențional cu două amenzi a câte 492,75 de lei fiecare (echivalentul a 100 de euro).

Investigația a fost demarată ca urmare a primirii mai multor plângeri, spun reprezentanții ANS.

„Astfel, operatorul a fost reclamat cu privire la faptul că, prin distribuirea unor materiale în cadrul gospodăriilor din comună și prin postarea pe contul personal de Facebook a dezvăluit date cu caracter personal, pe de o parte, ale unei persoane fizice prin difuzarea unei fotografii a fluturașului de salariu ce aparținea acesteia și, pe de altă parte, a dezvăluit date cu caracter personal ale fiului minor al unei alte persoane vizate, conținute de o fotografie a unei file din Registrul de evidență a copiilor înscriși la Grădinița cu Program Normal din comuna respectivă.”, potrivit sursei citate.

Ca urmare a investigației efectuate, Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că operatorul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că a prelucrat în mod legal, datele cu caracter personal conținute de fluturașul de salariu al persoanei vizate (nume, prenume, CNP, loc de muncă, funcție, salariu), încălcând astfel principiile de prelucrare a datelor cu caracter personal prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (2) din RGPD și dispozițiile art. 6 alin. (1) din RGPD.

În același timp, operatorul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că a asigurat informarea persoanelor vizate în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal conținute în fila fotografiată din Registrul de evidență a copiilor înscriși la Grădinița cu Program Normal (nume și prenume ale fiului minor al persoanei vizate), încălcând astfel dispozițiile art. 14 alin. (1)-(4) din RGPD.


energia residence
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.