O româncă s-a dat drept ucraineană ca să pună mâna pe niște donații pentru refugiați

Fotografie cu rol ilustrativ

O româncă de 32 de ani, din Sibiu, este cercetată penal după ce s-a dat drept refugiată din Kiev, Ucraina, și s-a prezentat la un centru de colectare donații, unde a primit bunuri în valoare de 1.500 lei.

Un sibian, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina, a mers, duminică seara, la Poliția Sibiu și a reclamat faptul că o femeie necunoscută s-a prezentat la un punct de colectare din municipiul Sibiu unde, sub pretextul că este refugiată din Kiev, l-ar fi determinat pe bărbat să-i doneze mai multe bunuri alimentare și nealimentare.

„În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani”, au transmis, luni, reprezentanții Poliției Sibiu.

Prejudiciul, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, constând în bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare, a fost recuperat în totalitate.

Cercetările continuă la nivelul Poliției municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

OPINIA AUTORULUI

„O știre tristă. Femeia nu se dusese să ceară bani. A luat rechizite școlare, jucării, bunuri de igienă personală și alimente. Putem presupune așadar că are acasă copii de grădiniță sau de școală.Acum s-a ales cu dosar penal.Asta în condițiile în care în unele orașe, cum e Constanța, s-au donat prea multe haine! Primăria vă roagă să nu mai aduceți îmbrăcăminte.Cred că am pierdut din vedere faptul că oamenii vor să facă bine oamenilor.”

Surs: Digi24

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Vitezomana din Tariverde: 106 km/oră

lun mart. 14 , 2022
În cursul zilei de ieri, 13 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța și cei ai Serviciului Rutier Tulcea au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii încălcării normelor rutiere în ceea ce privește viteza de deplasare și depășirea neregulamentară. În urma activităților, polițiștii rutieri constănțeni au aplicat […]
soferita