O țară NATO a reintrodus serviciul militar obligatoriu pentru a descuraja Rusia

Letonia, ţară membră NATO, a reintrodus stagiul militar obligatoriu într-o încercare de a descuraja intrarea forţelor ruseşti în Europa dincolo de Ucraina, a declarat Krisjanis Karins, ministrul de Externe din Letonia, pentru publicaţia The Telegraph.

Obligativitatea urmării stagiului militar a intrat în vigoare în luna ianuarie, cu câteva săptămâni înainte să se împlinească doi ani de la invazia rusească din Ucraina, un conflict care nu pare să se termine curând.

Bărbaţii cu vârste între 18 şi 27 de ani vor fi obligaţi să urmeze un an de serviciu militar, indiferent dacă locuiesc în ţară sau peste graniţe.

Cei care refuză pot fi amendaţi sau chiar încarceraţi, deşi există şi o serie de excepţii, precum afecţiunile medicale, părinţii din familii monoparentale sau cei cu cetăţenie duală care au îndeplinit deja un stagiu militar în altă ţară.

Decizia vine în contextul în care Letonia încearcă să-şi îmbunătăţească pregătirea militară prin creşterea numărului de militar, atât activi, cât şi în rezervă, dar şi prin investiţii în armament.

Guvernul din Letonia crede că o astfel de mutare va trimite un mesaj către Moscova şi ar avea potenţialul de a descuraja acţiunile lui Putin.

„Trebuie să fim la un nivel de pregătire la care generalii ruşi şi politicienii ruşi să înţeleagă clar că nu pot înainta în Europa”, a declarat Krisjanis Karins, ministrul de Externe din Letonia.

Recomandare: Avertisment din Germania: Rusia vrea să domine Europa Centrală și de Est. „Pregătiți-vă pentru un conflict de zeci de ani”

La începutul acestei luni, Letonia, Estonia şi Lituania au ajuns la un acord pentru  a crea „o linie de apărare comună” de-a lungul frontierelor cu Rusia şi Belarus. Detaliile exacte ale acestor mutări sunt încă negociate, dar acordul prevede sute de buncăre şi mai multe instalaţii militare la graniţă.

În Letonia, cei care se înscriu în stagiul militar vor primi un salariu lunar de până la 300 de euro şi vor locui în barăci militare. Aceştia vor avea dreptul la permisie de maximum o lună.

Letonia vrea să adune o armată de 61.000 de oameni, împărţită între militari activi şi militari în rezervă.

De când a fost reintrodusă armata obligatorie au existat suficienţi voluntari, ceea ce a făcut ca autorităţile să nu înceapă încă înrolarea populaţiei în mod obligatoriu.

Recomandare: Proiect de lege pentru cei care doresc să facă stagiu militar în mod voluntar

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Dosar penal pentru o armă pe care o deținea ilegal

Dum feb. 18 , 2024
La data de 17 februarie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat o acțiune pentru combaterea traficului de arme. Astfel, au fost efectuate verificări la locuința unui bărbat, de 35 de ani, din municipiul Constanța. Cu această ocazie, a fost identificată o armă letală de […]