O veste bună din Parlament: trecerile de pietoni vor fi mai sigure

În această săptămână, în plenul Camerei Deputaților, a fost adoptat proiectul legislativ prin care trecerile de pietoni devin mai sigure, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, a anunțat deputatul PNL Marian Crușoveanu.

Această lege completează Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în care se introduce un aliniat prin care administratorii drumurilor sunt obligați să asigure iluminarea corespunzătoare a trecerilor nesemaforizate, prin marcarea și semnalizarea cu sisteme inteligente de iluminat.

„Proiectul legislativ are în vedere reducerea riscului atunci când pietonii traversează strada, în timp ce locurile marcate devin mai vizibile pentru șoferi, astfel încât toți participanții la trafic vor putea fi mai atenți.”, a precizat deputatul PNL.

Având în vedere că statisticile indică un număr mare de amenzi ce au fost date pentru neacordarea de prioritate, iluminarea trecerilor de pietoni va preveni riscul de accidente rutiere. Conform datelor oferite de Poliția Română, doar în anul 2020, aproximativ 19.000 de șoferi au fost amendați.

Camera Deputaților este decizională, iar după ce acest proiect va fi promulgat de către președintele României și publicat în Monitorul Oficial, administratorii drumurilor publice vor avea la dispoziție aproximativ doi ani pentru a îl pune în practică.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ProSport: Simona Halep, pregătită să se mute pe Coasta de Azur

vin sept. 9 , 2022
Simona Halep a luat o serie de decizii radicale în viața ei. În prima fază, a făcut „curățenie” printre membrii care alcătuiau staff-ul ei, apoi i-a cerut divorțul soțului, Toni Iuruc, iar acum pare pregătită să facă și următorul pas: să se mute cu totul în sudul Franței. Surse apropiate […]
simona-halep-monte-carlo

V-ar putea interesa și: