„O zi mare pentru știință și omenire”. Vaccinul împotriva Covid-19 este „eficient 90%”

„O mare zi pentru ştiinţă şi omenire”, spun, la unison, companiile farmaceutice Pfizer şi Biontech, după ce au anunțat că vaccinul împotriva Covid-19, la care lucrează, este „eficient 90%”. Vaccinul se află în faza a treia de testare – ultima – și dacă totul este în regulă va fi omologat până la sfârșitul acestei luni.

Această „eficienţă de vaccinare” a fost măsurată prin compararea numărului de participanţi infectaţi cu noul coronavirus în grupul care a primit vaccinul şi în cel care a primit un placebo, „la şapte zile de la a doua doză” şi la 28 de zile de la prima doză, anunţă într-un comunicat comun Pfizer şi Biontech.

Vaccinul a fost testat asupra unui număr de 43.500 de oameni în şase ţări şi nu au fost raportate probleme de siguranţă.

Cele două companii intenţionează să ceară ca vaccinul să fie aprobat de urgenţă până la sfârşitul acestei luni.

Un vaccin şi tratamente mai bune sunt considerate cea mai bună cale de scăpare de restricţiile impuse în lume.

Aproximativ 12 vaccinuri se află în faza finală a testării, însă acesta este primul vaccin care dă rezultate.

Vaccinul foloseşte o abordare experimentală – injectarea unei părţi a codului genetic al virusului – cu scopul de a pune în mişcare sistemul imunitar.

Vaccinarea constă în două doze, administrate la un interval de trei săptămâni.

Testele – în Statele Unite, Germania, Brazilia, Argentina, Africa de Sud şi Turcia – arată că vaccinul asigură o protecţie de 90% la şapte zile de la administrarea celei de a doua doze.

Pfizer estimează că poate furniza 50 de milioane de doze până la sfârşitul acestui an şi aproximativ 1,3 miliarde de doze până la sfârşitul lui 2021.

Însă compania se confruntă cu o provocare logistică, în contextul în care este necesar ca vaccinul să fie depozitat la o temperatură de sub minus 80 de grade Celsius.

De asemenea, nu se ştie cât timp durează imunizarea.

„Ne-am apropiat cu un pas semnificativ de furnizarea oamenilor din întreaga lume a unui progres indispensabil către încheierea acestei crize sanitare globale”, apreciază preşedintele Pfizer, dr. Albert Bourla.

Unul dintre fondatorii BioNTech, profesorul Ugur Sahin, cataloghează aceste rezultate drept o „cotitură”.

Regatul Unit a comandat deja 30 de milioane de doze din acest vaccin.

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a salutat o „veste excelentă” după anunţul laboratoarelor Pfizer şi BioNTech potirivt căruia vaccinul lor ar fi „eficient 90%” împotriva covid-19.

„Bursa creşte puternic, un vaccin soseşte în curând. Eficacitate 90%. Ce veste excelentă!”, a scris pe Twitter Trump.

Acest anunţ al Pfizer – care a condus la creşteri pe bursele europene – are loc la două zile după anunţarea victoriei lui Joe Biden împotriva luiDonald Trump în alegerile prezidenţiale americane de la 3 noiembrie.

Și în România, Bursa de Valori București a crescut puternic astăzi.

Comunicatul de presă îl puteți citi AICI.

Sursă foto: Yahoo.com


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “„O zi mare pentru știință și omenire”. Vaccinul împotriva Covid-19 este „eficient 90%”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ovidiu are un viceprimar liberal de etnie tătară

lun nov. 9 , 2020
Astazi, 09 noiembrie 2020, in cadrul sedintei de consiliu local a orasului Ovidiu a fost ales noul viceprimar. Este vorba de Suliman Sesnur, din partea Partidului National Liberal. Acesta a fost ales cu un numar de 10 voturi din cei 16 consilieri prezenti. Un consilier a lipsit din probleme medicale. […]

V-ar putea interesa și: