Oil Terminal cochetează cu piața imobiliară. Are un teren de 38 de hectare și caută investitori

oil terminal

Oil Terminal are în plan proiecte de dezvoltare, respectiv de diversificare a serviciilor și este în căutare de investitori în vederea constituirii unor parteneriate pentru implementarea acestora. Se gândește inclusiv la construirea unui cartier rezidențial.

În baza strategiei proprii de dezvoltare, Oil Terminal a început construcția unui rezervor de capacitate 55000 mc având drept obiectiv mărirea capacității de depozitare în secția platforma sud (situate în afara orașului Constanța) în scopul de a transfera către acesta capacitățile existente în momentul de față în secția platforma nord (situata în interiorul municipiului Constanța), potrivit unui anunț al societății.

Terenul, în suprafață de 38 de hectare, situat în Secția Platforma Nord, corp A și corp B, conferă multiple facilități de acces la infrastructura publică rutieră și feroviară, fiind situat în oraș lângă Gara CFR Constanța, precum și la infrastructura de utilități publice cum ar fi conexiunea la apă, canalizare, electricitate și gaz.

În anunțul Oil Terminal sunt prezentate direcții de dezvoltare în această zonă, și anume:

  • investiții în sectorul rezidențial: construirea de ansambluri de locuințe, inclusiv locuințe verzi prin integrarea tehnologiilor inovatoare de producere a energiei verzi din resurse regenerabile (energia solară);
  • investiții în sectorul public – privat prin construirea de hoteluri, spații de birouri pentru sectorul privat cât și pentru sectorul public, spații de retail și logistixă, sisteme de solutii integrate de imobile compuse din spații de birouri, comerciale și locuințe de tip condominiu, săli de conferințe, săli de practicarea sporturilor de performanță și de masă, spații recreaționale, spații verzi, parcări;
  • investiții în sectorul producției de energie electrică din surse regenerabile- construire parc fotovoltaic;
  • solutii de integrare a tehnologiilor inovatoare de producere a energiei verzi din resurse regenerabile (energia solară) în dezvoltarea edilitară urbanistică care va face obiectul unei posibile investiții.
Teren care aparține Oil Terminal

Implementarea unor astfel de proiecte va conduce la rentabilizarea terenului și obținerea unor venituri constante, pe termen mediu și lung, care să asigure dezvoltarea celorlalte activități ce țin de obiectul principal de activitate al societății, astfel Oil Terminal își poate diversifica serviciile și contribui la creșterea gradului de acoperire a nevoilor comunității locale si regionale, într-un mod sustenabil și responsabil, se precizează în comunicarea Oil Terminal.

Întrucât Oil Terminal nu deține surse proprii pentru implementarea unor astfel de proiecte de dezvoltare, este interesat de constituirea unor parteneriate în acest sens. Potențialii investitori se pot adresa pentru detalii la adresa comunicare@oil-terminal.com. Toate propunerile primite vor fi transmise spre analiză către adunarea generală a acționarilor, se specifică în anunțul Oil Terminal.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Oil Terminal cochetează cu piața imobiliară. Are un teren de 38 de hectare și caută investitori

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

20 de copii din Ucraina sunt în cantonament în Constanța

vin sept. 30 , 2022
Primăria Constanța a anunțat că, în perioada 26 septembrie – 9 octombrie 2022, 20 de copii din Odesa, Ucraina, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, însoțiți de 2 antrenori, efectuează un cantonament de pregătire fizică la Constanța în vederea participării la meciuri amicale de baschet cu echipe constănțene. […]

V-ar putea interesa și: