Olandezii de la Damen dau afară 1.050 de angajați din întreaga lume. 870 sunt din România

Prețul scăzut al petrolului a determinat parţial, o ȋncetinire a activităţii ȋn segmentul offshore. Acest factor, coroborat cu consecinţele epidemiei COVID-19, conduce la necesitatea unor schimbări organizaţionale pe termen scurt, menite să asigure adaptarea companiei la noua realitate, a anunțat grupul olandez Damen Shipyards. Drept urmare, acesta va disponibiliza ȋn jur de 1.050 angajaţi din ȋntreaga lume.

Modificările organizaţionale vizează, ȋn cea mai mare parte, divizia de Nave Medii. Ȋn România, se va proceda la disponibilizarea unui număr de 870 de angajaţi, ȋn vreme ce ȋn Olanda, cifra disponibilizărilor este de 173. Se estimează că numărul acestora va putea fi limitat prin intermediul proiectelor de mobilitate internă din cadrul filialelor noastre din grup. 

Damen deține și șantierul naval din Mangalia. Reprezentanții grupului au anunțat că nu s-a stabilit încă din ce șantiere se vor face disponibilizări.

S-a solicitat avizul consiliilor de lucru relevante, concomitent cu consultarea sindicatelor din România și din Olanda.

Nu excludem posibilitatea ca şi alte schimbări organizaţionale să se dovedească a fi necesare. Toate sunt măsuri dificile, cu impact atât asupra afacerii noastre de familie, cât şi asupra angajaţilor noştri. Cu toate acestea, schimbările sunt necesare pentru a putea menţine un climat sănătos ȋn companie şi a beneficia de bunele perspective ale proiectelor potenţiale pe termen lung din diverse sectoare ale pieţei construcţiilor şi reparaţiilor de nave.

Damen Shipyards Group operează 36 de şantiere navale şi de reparaţii, având 12 000 de angajaţi în întreaga lume. Damen a livrat până acum mai mult de 6 500 de nave în peste 100 de ţări, furnizând anual aproximativ 175 de nave către clienţi din întreaga lume. Pe baza conceptului său original şi standardizat de proiectare a navelor, Damen reuşeşte să garanteze o calitate consecventă.

parteneri Constanta 100% CT100
Constanta-financiara-sigla-jpg
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
Mitshubishi
sprijina-jurnalismul-independent

Articole recente

2 comentarii

  • Se razbuna olandezii ca nu au prins contractele pentru fregate???
    Din cauza asta fac concedieri?
    Isi duc amenintarile si santajul pana la capat.
    Am vandut si acum Romanii sunt la mana lor!!!
    In Olandezii, Austrieci si Unguri nu am avut niciodata incredere.
    NU ne-au avut la inima niciodata si au obstructionat Romania de cate ori le-am dat ocazia

  • Pingback: Damen Shipyards Mangalia concediază peste 10% din angajați!

Leave a Reply

Your email address will not be published.