Om fără Dumnezeu: a agresat două măicuțe

Arestul preventiv al IPJ Constanța
Arestul preventiv al IPJ Constanța. Fotografie de arhivă

Un bărbat care a agresat mai multe persoane, printre care şi două măicuțe de la Mănăstirea din Techirghiol, judeţul Constanţa, a fost arestat preventiv.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au transmis luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat este cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiunii de lovire sau alte violenţe, trei infracţiuni de ameninţare, dintre care una în formă continuată, două infracţiuni de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi o infracţiune de vătămare corporală. 

„În data de 06.08.2023, în timp ce se afla în curtea mănăstirii Sfânta Maria din oraşul Techirghiol, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul A.V. a strâns cu mâinile de gât persoana vătămată L.G., iar apoi i-a adresat ameninţări cu moartea. Ulterior, în data de 14.09.2023, în timp ce se afla în zona aceleiaşi mănăstiri, pe fondul conflictului anterior, inculpatul A.V. i-a adresat persoanei vătămate L.G. injurii şi ameninţări cu moartea. Apoi, în cursul aceleiaşi zile, în timp ce se afla în aceeaşi zonă, inculpatul a lovit cu palma în zona spatelui persoana vătămată D.M., maică la mănăstire”, se arată în comunicat.

Alte fapte au fost comise în 15 septembrie. 

„În data de 15.09.2023 inculpatul A.V. a pătruns fără drept în zona restricţionată accesului persoanelor neautorizate din incinta mânăstirii Sfânta Maria din oraşul Techirghiol, după care a urmărit persoana vătămată R.L., maică, adresându-i totodată injurii şi ameninţări cu acte de violenţă. Tot la data de 15.09.2023, în timp ce se afla pe terasa unei patiserii din oraşul Techirghiol, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a lovit cu pumnul în zona feţei persoana vătămată O.N.”, arată procurorii. 

De asemenea, o agresiune a avut loc tot în zona mănăstirii Sfânta Maria, iar persoana lovită are nevoie de două luni de îngrijri medicale. 

„În aceeaşi zi, în timp ce se afla în zona mănăstirii Sfânta Maria din oraşul Techirghiol, pe fondul unui alt conflict spontan, inculpatul A.V. a lovit de două ori cu pumnul în zona feţei persoana vătămată C.G.S., care a căzut la sol şi s-a lovit cu capul de o bordură, provocându-i astfel vătămări care necesită pentru vindecare 55-60 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa. Totodată s-a reţinut că prin violenţele fizice şi verbale exercitate asupra persoanelor vătămate inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea publică”, adaugă sursa citată. 

Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Constanţa care a decis arestarea sa pentru 30 de zile.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

A lovit cu maceta o persoană, apoi a amenințat un polițist chiar în sediul instituției

lun oct. 2 , 2023
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a atacat o persoană cu o macetă, fapta având loc pe o stradă din oraşul constănţean Ovidiu. După ce a fost dus la sediul Poliţiei, acesta a ameninţat un poliţist. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au anunţat, luni, printr-un comunicat […]