OMD Mamaia Constanța lansează concursul public de soluții creative pentru noul logo și slogan al destinației turistice Mamaia

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, cu sprijinul Asociației Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Brandelier.biz anunță demararea concursului național de soluții creative de branding, care să aducă un plus de coerență și atractivitate în prezentarea identității stațiunii Mamaia.

În prima etapă a fost realizată o amplă cercetare sociologică, parte a studiului național „Destinații Vizionare”, în care au fost identificate punctele tari și oportunitățile brandului. În a doua etapă, factorii interesați de branding-ul stațiunii Mamaia au participat la interviuri pentru a-și exprima viziunea despre stațiunea Mamaia. În urma analizei și a interviurilor a rezultat un brief de creație pentru logo și slogan.

„Pentru a avea succes pe termen lung, un brand are nevoie de un cuplu de forțe care să lucreze în sincron. Pe de o parte este necesară o forță dinamică, una care să determine schimbări: îmbunătățiri ale produsului turistic, oferte de preț, campanii de promovare, etc. Aceasta face subiectul planurilor și strategiilor de marketing, componenta ‹inginerească› a unui brand. Pe de altă parte este necesară o componentă care să dea încredere, stabilitate și predictibilitate, care ține de ‹sufletul› unei destinații și a cărei construcție presupune mai mult artă decât știință. Logo-ul și de fapt întreaga identitatea vizuală a unui brand se încadrează în această a doua categorie, iar exemplele brandurilor puternice arată că un logo a rezistat în timp mai mult decât orice strategie sau plan de marketing.

Prin analiza aprofundată a istoricului, situației curente, percepțiilor și potențialului, am sintetizat un brief creativ pentru o identitate simplă și memorabilă, rezistentă la mode, evocând valurile de distracție pe care Mamaia s-a bazat în trecut și se va baza în viitor: esența acestui brand emblematic al României. Este acum rândul creatorilor să-și spună cuvântul, participând cu pasiune și inventivitate la revigorarea unui brand cu adevărat semnificativ”, a precizat Mihai Bârsan, expert în marketing și fondator Brandelier.biz

Astăzi începe etapa înscrierii de propuneri creative. Lucrările pre-selectate după o primă etapă de jurizare urmează să fie votate într-o a doua etapă atât de juriu cât și de publicul larg, iar cele mai remarcabile 3 dintre ele vor fi premiate substanțial. Se înțelege că toate înscrierile vor fi verificate pentru a se evita suspiciuni de plagiat. Elaborarea briefului, a baremelor de jurizare, dar și a regulamentului concursului a revenit consultanților.

„Este un concurs unic la nivel național, prin: etapele concursului, valoarea remunerației, juriul local și internațional. Nu s-a mai organizat așa ceva în România. Considerăm că este o oportunitate unică atât pentru freelanceri, cât și pentru companii de design și graficieni să se facă remarcați. Vor exista 4 etape – ne aflăm în etapa de înscriere a propunerilor de logo si slogan. Cei care doresc să se înscrie vor completa formularul pe site-ul oficial al concursului. Următorul pas va consta în selectarea de către juriu a unui număr de 10 propuneri – logo și slogan. Selectarea propunerilor se va face în baza votului juraților și a respectării briefului de creație de către fiecare participant. Cele 10 propuneri selectate vor fi propunerile cu cel mai mare punctaj. În următoarea etapă va exista un vot public desfășurat online pe platforma  www.concurslogomamaia.ro pentru cele 10 propuneri selectate de juriu. Fiecare vizitator unic poate vota o singură propunere de logo și slogan, în funcție de preferință. Selecția finală a celor 3 propuneri se va face luând în considerare 40% pondere vot public și 60% pondere a votului juriului.  Toate cele 3 propuneri finaliste vor fi remunerate. În această remunerație este inclusă și posibilitatea revizuirii propunerii conform unei runde de feedback din partea juriului”, a precizat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Decizia finală a propunerii câștigătoare va fi luată de juriu, alături de OMD Mamaia Constanța din analiza celor 3 propuneri finaliste, revizuite potrivit feedback-ului juriului. Participantul al cărui logo va fi folosit de către brandul de destinație va realiza și manualul de brand, specificațiile tehnice fiind incluse în regulamentul disponibil online pe www.concurslogomamaia.ro.

Juriul care va selecta cele 10 propuneri de logo și slogan ce intră în etapa de vot public este format din specialiști în marketing, comunicare și turism:

  1. Mihai Bârsan, Expert marketing, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național

Fondator Destinația Anului

  1. Felix-Constantin Tătaru, Expert comunicare, Președinte Institutul pentru Orașe Vizionare, Membru in Consiliul de Brand Turistic Național
  2. Călin Ile, Presedinte de Onoare FIHR, Fondator BrandBerry
  3. Romulus Oprică, Managing partner BrandBerry, Dr. Sociolog
  4. Brigitte Gruber, Managing Partner Horwath HTL Austria
  5. Florian Van der Bellen, Director and Global Head of Destination Development, PKF hospitality group
  6. Cezar Dumitru, Consultant marketing & blogger de calatorii
  7. Felicia Stăncioiu, Prof. Univ. Dr., Profesor Marketing în Turism ASE
  8. Ștefan Vasilachi, Partener creativ la TVC, membru ADC*RO
  9. Mihai Gongu, Executive Creative Director SEE at Cheil Worldwide and Member of the Cheil Global Creative Council
  10. Dan Leu, Arhitect Șef al Primăriei Municipiului Constanța
  11. Răzvan Luca – GM & Creative Director UNTOLD Festival
  12. Laura Opriș – Managing Partner, Comm’ON

Concursul face parte din activitățile organizației pentru crearea unei identități de brand a a stațiunii Mamaia, începe în luna decembrie 2023 și se va încheia anul viitor în luna martie.

Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Au început să se vândă ilegal petarde

mie dec. 6 , 2023
La data de 5 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, în flagrant delict, un bărbat, de 20 de ani, care ar fi comercializat, fără autorizație, articole pirotehnice din categoria celor nedestinate publicului. La domiciliul acestuia au fost identificate articole pirotehnice din categoriile P1, […]

V-ar putea interesa și: