OMD Mamaia Nord sprijină comunitățile afectate de calamități

Unul dintre românii care a pierdut aproape totul în urma inundațiilor. Foto: printscreen OMD Mamaia Nord

După calamitățile care au lovit județul Galați, oamenii din zonele afectate trec prin momente extrem de dificile. Casele și gospodăriile le-au fost distruse de viitură, iar în interiorul lor, oriunde te uiți, vezi doar noroi și resturi aduse de ape.

În comuna Costache Negri din județul Galați, urmele efectelor viiturii încă se văd cu ochiul liber, iar disperarea oamenilor li se citește pe față. Echipa Organizației de Management al Destinației Stațiunea Mamaia Nord nu a putut rămâne indiferentă, așa că a încercat să vină în sprijinul acestei comunități, sperând că prin acest gest să le putem oferi puțină alinare și ajutor în drumul lor spre refacere.

Astfel, echipa noastră a achiziționat și a livrat familiilor sinistrate unelte de construcție și produse de curățenie, materiale necesare pentru a-și reconstrui locuințele și a-și redobândi un minim confort, oferind:

Unelte:

  • Roabe
  • Lopeți

Produse de curățenie:

  • Detergenți pentru suprafețe și rufe
  • Dezinfectanți
  • Mături, mopuri, lavete
  • Saci menajeri, mănuși de protecție și alte produse necesare igienei

„Trebuie să recunosc că nu mă așteptam la o asemenea solidaritate, având experiența din 2013, când nenorocirea nu a fost de asemenea proporții și am avut parte de mult mai puțin sprijin. Din păcate, foarte mulți dintre ei nu mai pot locui în casele lor, deoarece acestea sunt distruse, iar o parte dintre oameni s-au mutat la rude. Am solicitat un număr de nouă module locative, dar cu siguranță vor mai fi și alte cereri. A fost o situație pe care nu ne-am dorit-o. Ne-am rugat, indiferent de pagube, să nu avem victime. Din păcate, au fost trei persoane care și-au pierdut viața. Nu au reușit să se salveze; două dintre ele erau în vârstă, iar una a fost luată de viitură cu tot cu modulul în care locuia. A fost nevoie de câteva zile să o găsim și să constatăm decesul..”, a declarat Luca Ştefan, primarul comunei Costache Negri.

După ce și-au pierdut totul într-o singură noapte, o familie din localitatea Costache Negri încearcă să-și reconstruiască viața, găsind speranță în ajutorul primit de la oameni simpli. În mijlocul acestei tragedii, Mihaela vorbește despre puterea solidarității și a speranței renăscute.

„Sunt zâmbitoare pentru că oamenii care ne-au sărit în ajutor ne-au dat tot ce au putut ei,” spune ea cu recunoștință. „Am primit o mașină de spălat, un frigider, chiar dacă nu l-am pus încă în funcțiune. Ne-au adus și parchet. Toate acestea sunt o fărâmă de speranță la care ne agățăm, un semn că încă se mai poate. Datorită celor care ne-au ajutat, încercăm să mergem înainte. Fără voi și fără ajutorul lui Dumnezeu, nimic nu s-ar fi făcut.”, spune ea cu recunoștință.

Iar Mihaela nu este singura care ne-a povestit durerea sa. „Nea Gheorghe”, așa cum îi spun vecinii, un bătrân de 82 de ani, ne-a spus printre lacrimi ,,că doar Dumnezeu l-a salvat.”

„Eu m-am suit pe recamier și a început să vină apa. Eram cu picioarele în apă, cu totul!”, ne-a povestit bătrânul.

Revenirea la normalitate este un proces lung, dar necesar. Însă, chiar dacă situația este departe de a fi complet rezolvată, primarul speră că, împreună cu sprijinul oferit, comunitatea va reuși să depășească această criză și să revină la normalitate:

 „Avem multe alte probleme importante de rezolvat, dar facem eforturi să le soluționăm și să revenim la normalitate.”, a mai spus edilul, vizibil afectat de tragedie.

Precizăm că și alte câteva persoane din județele Constanța și Tulcea s-au alăturat eforturilor de sprijinire a comunităților afectate, donând materiale de construcție și ajutând totodată la transportul acestora.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța face angajări

vin sept. 27 , 2024
Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța scoate la concurs 12 posturi de subofițeri, disponibile atât pentru încadrare directă cât și prin revenirea în activitate a fostelor cadre. Posturile scoase la concurs sunt următoarele: https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=5543 https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=5551 https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=5555 https://hub.mai.gov.ro/recrutare/anunt/view?id=5573 Pentru a afla toate detaliile legate de cerințele de încadrare, documentele necesare înscrierii și […]
jandarmi constanta

V-ar putea interesa și: